Sub Lupă

Poliţist cu dosar penal, după o farsă pe un site de anunţuri

O glumă proastă i-a adus un dosar penal unui poliţist din judeţul Dolj. Acesta, ajutor de şef de post în localitatea Coţofenii din Faţă, a postat în urmă cu mai bine de o săptămână pe un site de anunţuri cum că vinde o bombă la preţul de 5000 de lei.

Bomba a fost găsită pe malul Jiului la sfârşitul lunii mai de un pescar care a sunat la 112 şi poliţistul acuzat, Marius Jipea, a venit la faţa locului şi până au sosit pirotehniştii a făcut mai multe poze la proiectil. La o săptămână a postat un anunţ şi poze cu proiectilul pe un site de anunţuri şi cerea 5000 de lei pe bomba respectivă. Imediat superiorii s-au sesizat şi au demarat o anchetă. S-a deschis un dosr penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova.

"Acest dosar are ca obiect infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor prevăzută de art 342 din codul penal", a declarat procurorul, Paula Baciu. Poliţistul acuzat refuză să vorbească despre fapta lui.

"Nu ştiu, eu nu ştiu aşa. Nu ştiu, dar în fine. Nu ştiţi că sunteţi acuzat? nu, nu sunt acuzat. Sunteţi cercetat. Nu. Există un dosar dar nu prea cunosc eu detalii. Mai bine vb cu purtătorul de cuvânt, doamnă", spune acesta.

Pirotehniştii au ridicat bomba şi urmează să o distrugă. Pentru nerespectarea armelor şi muniţiilor, poliţistul riscă până la 5 ani de închisoare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...