Opinii

 

A înţărcat Roşcata

Cum, care Roşcată? Roşcata! Aceea vâlceană. Adică, nici Cocoşul de Hurez, nici Gândacul de Colorado, ci Roşcata de Râmnicu Vâlcea. Cea mai grasă şi frumoasă, mândria românească. Sângerie, nu de rănile vreunui jug, ci de mulsul din ce în ce mai sălbatic, mai pe furiş, mai însetat al viţeilor de toate culorile.

Dar, să o luăm de la început.

Roşcata s-a născut pe la 1965-67, atunci când nimic nu se năştea într-o altă culoare decât roşu. Copil fiind, am vizitat-o câd era mică-mică, mică de tot. Picura un fel de lapte, un praf alb şi uscat, ale cărui cristale minuscule construiseră o piramidă uriaşă de sare de masă, pe care m-am căţărat o noapte întreagă şi mi-am dat drumul la vale, ca pe derdeluş. Apoi mi-am petrecut toată adolescenţa mergând în fiecare dimineaţă la şcoală prin ceaţa lăptoasă pe care Roşcata o sufla zilnic peste oraşul Râmnicu Vâlcea. Ei bine, din această ceaţă au apărut câteva duzini de clădiri înalte, care au aruncat peste gardul istoriei şi arhitectura şi populaţia tradiţională de aici. Pentru că la îngrijirea Roşcatei era nevoie de oameni. De din ce în ce mai mulţi oameni. Plugari, viticultori, pomicultori şi alţi sezonieri s-au îndeptat spre Râmnic, atraşi de ea ca de un magnet. Roşcata s-a răsfăţat în mâinile lor din ce în ce mai puţin bătătorite, având grijă ca din laptele ei să se poată hrăni cum-necum cât mai mulţi şi cât mai egal, să aibă un acoperiş şi sentimente şi bucurii din ce în ce mai urbane. Aceasta este epoca în care nimeni nu s-a întrebat unde merge laptele-profit, pentru că toată lumea ştia că ceva-ceva merge şi la văcarul turmei de producătoare roşii. Dar şi pentru că în Epoca de aur nu exista cuvântul Profit.

Când a apărut cuvântul acesta, Roşcata era la maturitate. Adică exact la vârsta aceea la care nu-i poţi cere unei roşcate să-şi schimbe culoarea. Ori tocmai se schimbase epoca şi, la vremuri noi, văcari noi. Roşcata, nu şi nu. S-a apărat cu copita socială, cu cea sindicală, cu cea managerială, cu cea politică. Vezi, ea vroia musai să fie a tuturor. Şi toţi vroiau să fie a fiecăruia dintre ei. În acelaşi timp.

Aşa s-a ajuns la ugerul acesta cu mai mult de patru elemente de muls. O aberaţie biologică, ca să nu spun una economică. Pentru că nimeni n-a avut răbdare ca laptele să ajungă într-un vas şi de acolo să fie distribuit, fiecare a ţinut să-şi monteze pe ugerul sărmanei Roşcate propria mulgătoare. Cât mai mecanizată şi cât mai însetată. I s-au montat până şi mulgătoare care o alimentau cu laptele altor vieţuitoare roşcate, îndatorând-o pe tot viitorul ei bovin.

Dacă n-aţi trăit la mijlocul secolului XX nu ştiţi nimic despre disperarea care apare pe feţele copiilor de la ţară cărora li se spune că le-a înţărcat vaca. Mai exact, înţelesul este: A venit foamea!

Aşa începe cu adevărat lupta pentru supravieţuire. Cu aceste cuvinte. Deci, cu simpatie, trebuie să avertizez Roşcata că, faţă în faţă cu foametea, oamenii pot fi extrem de iraţionali cu fiinţele cărora le-ar datora puţină recunoştinţă. Cum se ştie, roşcatele, în general, pot oferi nu numai lapte, ci şi carne, atunci când au înţărcat.

O schimbare de culoare s-ar putea dovedi, aşadar, interesantă! Pentru moment, iată, violet, cu discurs, evident, roşcovan.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...