Prin intermediul unei interpelări adresate Ministerului Transporturilor, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, îi solicită domnului Alexandru Răzvan Cuc să îi prezinte un calendar de reabilitare/modernizare a drumurilor naţionale ce tranzitează judeţul Vâlcea. Prin acest demers, parlamentarul liberal încearcă să convingă decidenţii guvernamentali să realizeze un calendar de modernizare a patru drumuri naţionale din judeţ, ce necesită de urgenţă ample lucrări de modernizare: DN7D, DN7A, DN67B şi DN65C.
Deputatul Cristian Buican i-a transmis ministrului Transporturilor faptul că dezvoltarea turistică a judeţului Vâlcea bate pasul pe loc, principala cauză fiind tocmai infrastructura rutieră proastă ce ţine de nivelul guvernamental spre obiectivele turistice. Faptul că Ţara Loviştei este tranzitată de un drum naţional (DN7D) de pământ sau faptul că DN7A ce face legătura dintre Valea Oltului şi Transalpina arată ca după un bombardament sunt cele mai importante piedici puse în calea unei dezvoltări turistice a zonei de nord a judeţului.
Parlamentarul liberal Cristian Buican i-a atras atenţia domnului Ministru şi asupra faptului că DN67B Scoarţa-Piteşti reprezintă un alt drum naţional ce tranzitează judeţul Vâlcea care a fost uitat de guvernanţi. Mai mult decât atât, licitaţia pentru reabilitarea în întregime a acestui DN a fost câştigată încă din anul 2014, lucrările trebuind să fie finalizate până în prezent, chiar dacă realitatea din teren ne demonstrează că nu au existat niciun fel de lucrări pe acest tronson de drum naţional. Deputatul Cristian Buican a mai solicitat şi reabilitarea DN65C, drum naţional ce se află într-o avansată stare de degradare şi i-a atras atenţia domnului Alexandru Răzvan Cuc asupra faptului că este jenant pentru Ministerul pe care îl conduce ca majoritatea drumurilor comunale din judeţul Vâlcea să aibă o stare tehnică mai bună decât cea a drumurilor naţionale.
”Orice analiză obiectivă a stării drumurilor din judeţul Vâlcea ne demonstrează cine a muncit şi cine a mimat munca. Dacă primarii au reuşit să modernizeze o parte din drumurile comunale, şi doresc să îi felicit pentru acest lucru, Consiliul Judeţean şi Ministerul Transporturilor au mimat interesul pentru o infrastructură modernă. Avem, în anul 2017, în judeţul Vâlcea, un drum de pământ DN7D, un drum turistic care arată ca după un bombardament, DN7A, şi alte două drumuri naţionale pe care îţi rupi maşina: DN65C şi DN67B. În mod normal toate drumurile naţionale din judeţ ar trebui să beneficieze de lucrări de reabilitare şi întreţinere, însă cele patru sunt într-o stare deplorabilă. Fără modernizarea drumurilor naţionale, dezvoltarea turismului la nivel judeţean nu va putea să funcţioneze la turaţie maximă. Este de noaptea minţii să nu existe în anul 2017 un calendar pentru modernizarea drumurilor naţionale şi tocmai de aceea voi apela la toate procedurile parlamentare pentru a-i determina pe guvernanţi să modernizeze drumurile naţionale din Vâlcea”, a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.