Administraţie

Administrare prudentă şi transparentă a bugetului local la Primăria Călimăneşti

Anul 2017 este unul în care administraţia locală din staţiunea vâlceană are de achitat cele mai mari rate de împrumuturi şi dobânzile aferente

677.455,35 lei este datoria publică a oraşului Călimăneşti în 2017, cu peste 248.000 lei mai puţin decât în exerciţiul bugetar al anului anterior (935.016,66 lei). Reprezentanţii direcţei economice estimează, conform unei anexe de calcul postate deja pe site-ul instituţiei, că serviciul anual al datoriei publice locale va continua să scadă şi în anii următori.

Scăderea însă va înregistra un ritm anual mai moderat, preconizându-se ca nivelul datoriei să ajungă, în 2020, la 600.160,18 lei, iar asta raportat la un nivel al veniturilor proprii constant, de 5.847.536 lei, deşi acest indicator ar putea înregistra creşteri semnificative până atunci. 2017 a fost şi anul cu vârf de plată în ce priveşte dobânzile pe care trebuie să le achite Primăria Călimăneşti, 197.746, 11 lei, mai mult cu 9.000 de lei decât în 2016. În 2020, nivelul dobânzilor ar urma să ajungă la 130.259,34 de lei în condiţiile în care nu se vor contracta noi împrumuturi necesare unor eventuale cofinanţări sau altor investiţii importante ce nu pot fi acoperite din bugetul locale. Una peste alta, dincolo de transparenţă, Primăria Călimăneşti dă dovadă de echilibru şi prudenţă în administrarea resurselor financiare publice.

În ce priveşte investiţiile recent iniţiate de administraţia condusă de primarul Florinel Constantinescu, Primăria Călimăneşti a lansat recent procedura de achiziţionare a serviciilor privind întocmirea unui plan cotat pentru drumul către Mănăstirea Stănişoara. Lucrările vizează artera rutieră amintită pe o lungime de aproximativ de 5,6 km, iar serviciul achiziţionat recent prin SEAP, în valoare estimativă de 8.000 de lei, constă în executarea de operaţiuni topografice, întocmirea planului de situaţie cotat fiind conform cerinţelor din Caietul de sarcini ale investiţiei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...