Fermierii din comuna doljeană Moţăţei au reuşit în acest an să producă tone de varză, însă o vând la preţ de nimic, iar profitul este foarte mic în comparaţie cu cheltuielile pe care le-au avut de la începutul recoltei şi până când au ieşit cu produsele pe piaţă.
Sunt nevoiţi să vândă şi cu 40 de bani kilogramul de varză. Ion Ciochină spune că preţul este şi de trei ori mai mic ca anul trecut. „Nu e rentabil nici să o culegem, dar nu avem ce să facem. Anul acesta am reuşit să scoatem aproximativ 70 de tone la hectar, dar degeaba dacă am ajuns să vindem kilogramul cu 40 de bani. Putem să o lăsăm să se strice pe câmp, dar este păcat de munca noastră. Soluţii ar exista şi pentru noi, însă nimeni nu ne bagă în seamă pe noi, ţăranii. Suntem prea mici pentru cei de la Ministerul Agriculturii“, se plânge un fermier din comuna doljeană Moţăţei.
Fermierii din Moţăţei mai spun că anul acesta este marfă multă şi nu se va vinde, aşa că o parte din recoltă va fi distrusă. Anul acesta, recolta la un hectar de teren este de aproximativ 70 de tone. 30 de hectare de varză sunt cultivate în comuna Moţăţei din Dolj. Varza este vândută în pieţele din întreaga ţară.