Special

Vâlceanul Petrache Poenaru: pandur, academician, inventator

Petrache Poenaru, inginer, matematician şi pedagog iluminist, s-a născut la 10 ianuarie 1799, în localitatea Beneşti, aparţinând acum oraşului Bălceşti, judeţul Vâlcea, şi a decedat în data de 2 octombrie 1875, la Bucureşti. A fost pandur şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator, pedagog, membru titular al Academiei Române din 1870, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, organizatorul învăţământului naţional românesc, inventatorul tocului rezervor (brevetat de guvernul francez în mai 1827 sub titlul „plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre”, adică, în traducere „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”).

Pandur şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu

Marele organizator al învăţământului românesc a fost, în tinereţe, haiduc şi pandur în armata lui Tudor Vladimirescu. Tânărul de nici 22 de ani, Petrache Poenaru, proaspăt grămătic prin Craiova, eminent absolvent al şcolii Obedeanu din Craiova, înflăcărat de idealurile revoluţiei, îşi schimbă straiele şi se strecoară în ceata unor haiduci pe care o strânseseră prin mahalalele Craiovei. Într-o încăierare cu nişte arnăuţi, tovarăşii lui haiduci, îl prind că nu ştie să tragă la pistoale şi nici să arunce cuţitul, descoperind chiar că tânărul are o călimară ascunsă prin buzunare. Îl prezintă totuşi lui Tudor ca să râdă de tânărul Petrache. Dar Tudor este, din prima clipă, plăcut impresionat de mintea ageră şi entuziasmul lui. Ajunge în numai câteva săptămâni, să devină chiar omul de taină al lui Tudor Vladimirescu şi şef al cancelariei şi al conţopiştilor.

Primul ziar românesc

„Foaia de propagandă” a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a însemnat nu numai primul ziar românesc, dar şi unul din primele exemple din istoria presei scrise din România, de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor, dublate de embrionul unei propagande, aşa după cum îi arată şi numele.

Steagul naţional al României

Steagul naţional al României, în forma actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru, se pare după modelul francez. La intrarea armatei lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti, Tudor a purtat pentru prima dată tricolorul actual, care a fost ulterior preluat de paşoptişti. Flamura steagului armatei pandurilor fusese până atunci alcătuită din două bucăţi de mătase, aproximativ egale şi de formă pătrată, una albă şi cealaltă albastră, cusute pe margini cu ciucuri roşii, galbeni şi albaştri.

Petrache Poenaru a fost haiduc, ziarist, istoric, matematician, fizician, inginer, inventator, profesor, agronom, zootehnist, fondator al Societăţii Filarmonice, al Grădinii Botanice şi al Muzeului Naţional din Bucureşti, fondator al Colegiilor Naţionale din Bucureşti şi Craiova... printre altele. A NU se confunda meritele multi-profesionale REALE ale acestui vâlcean de excepţie, cu pseudo-merite „multilateral dezvoltate” ale intelectualilor de carton, care, de la fanarioţi la ceauşeşti şi până în prezent, îşi atribuie şi/sau cumpără diplome şi aprecieri intelectuale, pe care nu le merită. În plus, Poenaru a fost mereu român şi mândru de neamul său. În prezent, câţi români pot să demonstreze asemenea merite şi câţi dintre noi care avem succes profesional, putem spune că reuşim în continuare să ne ajutăm ţara cu expertizele noastre?

Studii la Viena şi la Paris

Scăpat ca prin minune de la moarte, la rugăminţile lui Tudor, care îl face să promită că va pleca la Viena să înveţe, Petrache Poenaru şi-a făcut studiile la Viena, apoi şi la Paris. Întors în ţară, la începutul anului 1832, a fost numit profesor de fizică şi matematică la şcoala Sf. Sava, iar între 1832 şi 1847 a fost director general al Şcolilor din Ţara Românească. În anul 1834 este înnobilat, căpătând titlul de „Aga”. A fost unul dintre animatorii modernizării învăţământului în Ţara Românească; şi-a adus contribuţia la înfiinţarea, în 1833, de cursuri speciale de matematici superioare, geodezie, mecanică, arhitectură, agricultură şi silvicultură. A creat două clase cu profil ingineresc pe care le-a înzestrat cu manuale şi aparatură. Se remarcă prin cercetări de matematică, sericicultură, meteorologie. La iniţiativa lui, în 1836, se organizează primele observaţii meteorologice sistematice, la Bucureşti, pentru determinarea temperaturii, presiunii şi umezelii aerului. Introduce primele cursuri de algebră şi geometrie, în limba română, din Ţara Românească, traducând două tratate: „Geometria” lui Adrien Marie Legendre, în 1837 şi „Algebra” lui Appeltauer, în 1841. Din 1870 a fost membru al Academiei Române, iar din 1872, preşedinte al Societăţii pentru învăţătura poporului român. Toată viaţa a susţinut că cele 5 luni cât a fost pandur şi haiduc i-au schimbat complet destinul şi va păstra în inimă acele clipe măreţe. (Cuvintele de mai sus reprezintă o reformulare dintr-un fragment al discursului său de primire, rostit în faţa Academiei Române).

Activitate intensă pentru şcoala românească

La 1838, Petrache Poenaru înfiinţează şcolile publice săteşti din Muntenia. Numărul lor se ridică treptat până la 2.236 de asemenea aşezăminte, în anul revoluţiei paşoptiste. Şcolile săteşti au fost desfiinţate de „caimacamia” reacţionară instaurată după înfrângerea revoluţiei de la 1848.
După Unirea Principatelor, Petrache Poenaru participă intens la viaţa publică românească şi alcătuieşte textul „Legii instrucţiunii publice” de la 1864.
Acest mare „acquis” european din secolul XIX, adică modelul fiducial „l’École polytechnique”, implementat de Petrache Poenaru în România, va genera în 1890 impulsul pentru fondarea revistei „Gazeta Matematică”, apreciată de filosoful Nae Ionescu. La ora actuală, toate paginile acelea vechi ale discursului românesc publicat de „Gazeta Matematică” au fost scanate, numerizate şi inscripţionate pe un număr de patru C.D.-uri.
Pe lângă enunţuri de probleme şi de formule, „Gazeta Matematică” avea bunul obicei de a începe fiecare număr al său cu articole tratând câte un subiect foarte dificil, într-o românească foarte curată. Adică împlinind exact ceea ce se cheamă acum o „reprezentare ontologică” pe româneşte, încorporând de multe ori chiar şi aspecte intelectualiste de cunoaştere prudenţială. Trebuie să recunoaştem, alături de matematicienii români, despre care, încă în secolul XIX, Ion Ghica observa că ei ating foarte uşor excelenţa, că acel discurs românesc reprezintă o „coloană vertebrală” a culturii române.

Primul român care a călătorit cu trenul

La 15 septembrie 1830, se deschidea în Anglia prima cale ferată din lume, între Liverpool şi Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane, sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi...”

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...