Ultima Oră

Grevă la Tribunalul Dolj

Grefierii din cadrul Tribunalului Dolj au protestat azi în faţa instituţiei. Ei sunt nemulţumiţi de prevederile noii legi a salarizării.

Grefierii spun că pierd din salariu şi 1.300 de lei, iar cei cu studii medii vor ajunge să câştige mai mult. Pe toată perioada protestului, şedinţele de judecată au fost suspendate.

„Fiecare trebuie să fie răsplătit cu un salariu conform muncii pe care o depune. Toată lumea trebuie să primească salarii mari, dar atâta timp cât noi suntem mâna dreaptă a judecătorului considerăm că vom fi nedreptăţiţi. Se fac diferenţieri foarte mari şi în rândul nostru, spre exemplu, un grefier şef va avea salariul cu 90% mai mare decât un grefier care intră în şedinţă. Noi am preluat foarte multe atribuţii care înainte erau ale magistraţilor, noi vrem să fim văzuţi la funcţia pe care o ocupăm. Suntem încadraţi la personal auxiliar, dar noi facem parte din completul de judecată, iar în aceste condiţii nu putem să ne numim auxiliar“, a spus Camelia Popa, grefier în cadrul Tribunalului Dolj.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

31.05.2017 - 16:08Marius:Nu va mai ajunge.In orice tara civilizata in privat remuneratia este mai mare decat cea de la buget.Privatul se zbate si voi vreti bani de la buget.Toata ziua greva.Nu va convine ,sa va dati demisia.Salariile ar trebui diminuate, nu marite.Faceti incheieri de sedinta pe 3 randuri si ai vostri judecatori dau copy paste in sentinte.Rusine....

31.05.2017 - 07:45ionut:O LEGE PROASTA CA SI INITIATORUL EI SI AL PRESEDINTELUI PSD CARE ARE IMPRESIA CA LE STIE PE TOATE.O RUSINE DE OM CARE JUCA TENIS CU COLDEA SI CARE ACUM SE CONSIDERA UN DEMOCRAT CARE LUPTA PENTRU POPOR.SECURISMEEEEEEEE!!!!!

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...