Actualitate

Şi în Craiova dezinsecţia se face din avion

Vor fi vizate cele şapte lacuri de pe teritoriul municipiului, parcurile, grădinile publice şi zonele verzi din cartierele oraşului, suprafaţa totală acoperită fiind de 800 de hectare

SC Salubritate Craiova SRL desfăşoară, în perioada 29-30 mai a.c., prima etapă a dezinsecţiei pe domeniul public din acest an, intervenţie ce se va realiza prin pulverizare aeriană dimineaţa, în intervalul orar 06.00-12.00.

Vor fi vizate lacurile de pe teritoriul municipiului (lacul din Parcul Nicolae Romanescu, Lacul Tanchiştilor, Lacul Valea Fetii, Lac Făcăi, lacul din Grădina Botanică, Lac Valea Şarpelui şi cel de la Hanul Doctorului), parcurile, grădinile publice şi zonele verzi din cartierele oraşului. "Suprafaţa totală pe care va avea loc dezinsecţia este de 800 hectare, graficul intervenţiei putând suferi modificări în funcţie de condiţiile meteorologice existente. Produsul folosit în cadrul acestei intervenţii este Aqua K-othrine, substanţă din grupa a treia de toxicitate, avizată de Ministerul Sănătăţii", se arată într-un comunicat al Salubrităţii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...