Actualitate

AJOFM organizează Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea organizează în data de 28 septembrie 2012, începând cu orele 09.00, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul va avea loc la Rm. Vâlcea, la sediul Centrului Regional pentru Formarea Profesională a Adulţilor din Str. Calea lui Traian nr. 98. Conducerea AJOFM Vâlcea îi invită pe această cale pe toţi angajatorii din judeţul Vâlcea care doresc să angajeze personal, cu precădere tineri absolvenţi de învăţământ, să se adreseze instituţiei pentru a face publică oferta lor. Precizăm că AJOFM Vâlcea stimulează firmele care încadrează absolvenţi de învăţământ, indiferent de nivelul studiilor absolvite, prin acordarea de subvenţii financiare pe o perioadă de un an de zile pentru fiecare loc de muncă în parte. „În acest an, peste 1500 de absolvenţi de învăţământ s-au înregistrat în evidenţele noastre, judeţul Valcea situându-se pe locul doi pe ţară la acest indicator. Bineînţeles că o parte dintre aceştia vor urma o forma superioară de învăţământ începând cu 1 octombrie 2012. Bursa absolvenţilor se adresează în primul rând celor care au finalizat un ciclu de instruire (facultate, şcoală postliceală, liceu sau profesională) şi se va desfăşura la nivel naţional, în toate judeţele ţării, ea devenind în ultimii ani o măsură activă foarte importantă în stimularea ocupării” , susţin reprezentanţii AJOFM Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...