Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, instituţie de educaţie şi cercetare ştiinţifică maritimă recunoscută la nivel european, organizează în perioada 18-20 mai a treia ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale SEA-CONF 2017. La ediţia de anul acesta participă oameni de ştiinţă din structura academică şi cercetători, militari şi civili, din Bulgaria, Cipru, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Macedonia, Maroc, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Turcia.
Conferinţa are ca scop facilitarea schimbului de idei, expunerea rezultatelor activităţii de cercetare şi a realizărilor tehnice din domeniul maritim, precum şi analizării strategiilor viitoare de dezvoltare. Cei 178 de participanţi din 15 universităţi din ţară, 19 universităţi din străinătate şi instituţii de cercetare vor susţine un număr de 124 de lucrări ştiinţifice în cadrul a opt secţiuni: transporturi, echipamente navale, inginerie electrică, inginerie mecanică, management şi logistică, ştiinţe economice, ştiinţe militare, mediu.
Academia Navală “Mircea cel Bătrân” este o instituţie de învăţământ tehnic superior, clasificată ca universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică. În ianuarie 2015, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a acordat Academiei Navale calificativul maxim, “Grad de încredere ridicat”.