Au început evacuările în comuna Alunu din judeţul Vâlcea, acolo, unde la sfârşitul săptămânii trecute pământul a luat-o la vale şi ameninţa cinci case. Evacuările au rămas însă doar în acte pentru că oamenii au refuzat să plece din casele pentru care au muncit o viaţă. În această noapte, alunecarea de teren a avansat cu peste 50 de metri şi pericolul să înghită prima casă este foarte mare.
Problemele s-au agravat în această noapte, la Alunu, şi prefectul a emis ordin de evacuare pentru două din cele cinci familii afectate de alunecarea de teren. Victor Mărculescu are 74 de ani şi locuieşte chiar în prima locuinţă de lângă zona afectată. Deşi a primit ordin să părăsească casa, bătrânul refuză să plece din locul unde a trăit o viaţă şi a muncit pentru a construi această gospodărie. "A venit mereu, doamnă. Au fost două buldozere şi au împins şi mai încoa vine. Vine din deal că e munte", spune, Victor Mărculescu, unul dintre localnicii afectaţi. Prefectul judeţului Vâlcea, Florian Marin a venit azi la Alunu, însoţit de zeci de poliţişti şi jandarmi pentru a vorbi cu oamenii care au refuzat să plece din casele în pericol. "Ştiu că este o problemă şi ştiu că e o problemă mai veche aici. Ştiu că e o problemă care vă interesează şi cu privire la situaţia juridică şi cu privire la despăgubiri. Dar în primul rând pe mine, ca prefect, mă interesează viaţa şi integritatea persoanelor care locuiesc aici", a declarat prefectul. Florian Marin a cerut ca de azi să se înceapă procedura de evaluare a bunurilor care urmează să fie despăgubite de mina din zona pe care oamenii o consideră vinovată de aceste alunecări. La final, oamenii ar trebui să primească bani şi să îşi cumpere alte locuinţe.

Sedinţă extraordinară a CJSU convocată de prefectul Florian Marin
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea s-a întrunit în şedinţă extraordinară marţi, la ora 14.30, convocat prin ordin al prefectului Florian Marin. Autorităţile sunt în stare permanentă de alertă din cauza evoluţiei neîncetate a alunecării, precum şi a continuării ploilor. În dimineaţa aceleiaşi zile, Greenpeace România a publicat un raport rezultat în urma constatărilor la faţa locului făcute de o echipă a prestigioasei asociaţii nonguvernamentale, cu o zi înainte. “Alunecarea este activă. La foarte scurt timp după o operaţiune de tasare cu buldozere a frontului alunecării au apărut crăpături în teren. Mişcarea terenului este vizibilă, arborii sunt puşi la pământ. (...) Alunecarea a avut loc la un depozit de steril al exploatării miniere Berbeşti, din cadrul societăţii CET Govora. Potrivit localnicilor, alunecarea de teren a fost determinată de decizia operatorului carierei de lignit Berbeşti de a depozita steril în vârful acestui deal, unde exista deja un depozit de steril stabilizat şi care nu mai permitea o încărcare suplimentară. Pe versantul afectat de alunecarea de teren fusese plantată o pădure, care acum este îngropată sub argilă. Localnicii au avertizat angajaţi ai operatorului economic cu privire la pericolul depozitării de steril pe acest versant, dar nu au fost ascultaţi”, se arată în raportul Greenpeace. Militanţii ecologişti solicită autorităţilor să ia măsuri urgente pentru punerea în siguranţă a oamenilor din gospodăriile aflate în calea alunecării de teren.
“Alunecarea este activă. La foarte scurt timp după o operaţiune de tasare cu buldozere a frontului alunecării au apărut crăpături în teren. Mişcarea terenului este vizibilă, arborii sunt puşi la pământ. (...) Alunecarea a avut loc la un depozit de steril al exploatării miniere Berbeşti, din cadrul societăţii CET Govora. Potrivit localnicilor, alunecarea de teren a fost determinată de decizia operatorului carierei de lignit Berbeşti de a depozita steril în vârful acestui deal, unde exista deja un depozit de steril stabilizat şi care nu mai permitea o încărcare suplimentară. Pe versantul afectat de alunecarea de teren fusese plantată o pădure, care acum este îngropată sub argilă. Localnicii au avertizat angajaţi ai operatorului economic cu privire la pericolul depozitării de steril pe acest versant, dar nu au fost ascultaţi.”
- Raport Greenpeace România

Primarul ameninţă responsabilii de la CET Govora cu sesizări penale
Cristi Birăruţi, primarul comunei vâlcene, este revoltat de lipsa de reacţie a administratorilor judiciari de la CET Govora (EuroInsol, firma deputatului Remus Borza), secţia Exploatare Minieră, societate care în opinia sa şi a localnicilor este principala vinovată pentru dezastru. “Se pare că cei vinovaţi nu vor răspunde de dezastrul produs în comuna Alunu. Toţi cetăţenii sunt revoltaţi, dar, în acelaşi timp, şi foarte temători în ce priveşte exprimarea din cauza ameninţărilor că vor fi daţi afară de la serviciu. Toţi se aşteptau că se vor face schimbări masive în fruntea conducerii, dar gurile rele vorbesc că, mai mult decât atât, conducerea Minierei a primit asigurarea că nu i se va clinti nici măcar un fir de păr din cap. Cine va plăti pagubele de miliarde de lei produse din cauza staţionării utilajelor şi, mai mult decât atât, dezastrul produs prin distrugerea a peste 18 hectare cu pădure de salcâm, proprietăţi ale locuitorilor? Nu voi permite ca drepturile cetăţenilor din comuna Alunu să mai fie călcate, voi înştiinţa toate organele statului român! Vreau doar dreptate”, susţine alesul din Alunu.
