Politică

Reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru locuitorii din zona Platformei Chimice Rm. Vâlcea intră pe ordinea de zi din plenul Camerei Deputaţilor

Amendamentul deputatului Eugen Neaţă privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru persoanele ce au locuit şi lucrat în zonele afectate de poluarea permanentă, votat în unanimitate de Comisia pentru muncă şi protecţie socială

Deputatul Eugen Neaţă a depus la Comisia pentru muncă şi protecţie socială un amendament prin care propune modificarea art. 65 alin. 5 din Legea 263/2010 privind Sistemul unitar de pensii. Iniţiativa legislativă a parlamentarului vâlcean vizează posibilitatea pensionării anticipate cu 2 ani a persoanelor care au locuit cel puţin 30 de ani, pe o rază de 8 km în zona afectată de Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea. Motivarea amendamentului are în vedere nivelul ridicat de poluare datorat activităţii SC OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea.

Acest demers al deputatului vâlcean a fost votat cu unanimitate de voturi în Comisie, urmând să intre pe ordinea de zi din plenul Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională.

“În urma demersului făcut prin depunerea amendamentului, înregistrat cu nr. 279/2017, am reuşit, cu susţinerea preşedintelui Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, al cărei membru sunt, şi prin votul dat de colegii mei, ca municipiul Râmnicu Vâlcea să fie introdus în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin documentele primite din partea societăţilor care îşi desfăşoară activitatea pe platforma chimică, am putut susţine şi argumenta importanţa acordării persoanelor ce au locuit şi lucrat cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea permanentă din cauza extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, flour, clor, a pulberilor metalice, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, pensionării anticipate cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. 4 din lege. Astăzi, acest demers a fost votat cu unanimitate de voturi în Comisie, urmând să intre pe ordinea de zi din plenul Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională. Am convingerea că voi avea toată susţinerea colegilor din coaliţia guvernamentală. Mulţumesc Sindicatului Sodistul, instituţiilor şi societăţilor care au răspuns pozitiv la adresele pe care le-am înaintat şi am cerut să îmi fie puse la dispoziţie documente şi studii din care să rezulte că a existat sau există poluare remanentă pe o rază de 8 km în jurul platformei chimice!“, a declarat deputatul Eugen Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...