Reprezentanţii Prefecturii şi Consiliului Judeţean Gorj, precum şi cei ai Secţiei Drumuri Naţionale Târgu Jiu, Direcţia Drumuri şi Poduri Craiova şi cei ai Salvamontului au efectuat luni, 15 mai, o acţiune de expertizare a Transalpinei.
“În urma analizelor efectuate, există premizele ca, până la începutul lunii iunie, stratul de zăpadă să fie înlăturat în totalitate, elementele de siguranţă şi semnalizare amplasate şi şoseaua să fie deschisă circulaţiei”, se arată într-un comunicat postat pe propria pagină de Dispeceratul Naţional Salvamont.
Anul acesta, deszăpezirea Transalpinei a început, dinspre staţiunea gorjeană Rânca, încă de la mijlocul lunii martie. Lucrările au fost însă reluate din cauza ninsorilor care au căzut în zonă atât înaintea Sărbătorilor de Paşte, cât şi la sfârşitul lunii aprilie. Lucrări similare se efectuează şi pe tronsonul de drum situat pe raza administrativă a judeţului Vâlcea.