Actualitate

Gândacii nimicitori de pădure - subiect de cercetare ştiinţifică

Pădurile de molid din nordul judeţului Vâlcea sunt tot mai mult condamnate la distrugere din cauza intensităţii atacului ipidelor. Aprecierea a fost făcută din nou de către rangerii Administraţiei Sitului Parâng, în ciuda refuzului autorităţilor de a recunoaşte pericolul la care spaţiul verde este expus. Semnalul de alarmă este susţinut şi de un grup de elevi care, după o cercetare de doi ani, a reuşit să demonstreze efectul nociv al acestei specii de gândaci.

Dezastru vizibil cu ochiul liber de pe Transalpina

Până în prezent, au fost identificate mai multe puncte cu arbori uscaţi, respectiv Muntele Mirăuţu pe versantul nordic, muntele Cibanu latura nordică, Valea Lotrului spre izvoare, culmile nordice ale Muntelui Miru, Muntele Bălescu, Muntele Zănoguţa. „Suprafeţele afectate local de uscarea molidului variază între 0,5 - 5 ha, iar dacă e însumat, după datele de până acum, care sunt preliminare, se ajunge la sute de hectare.
Astfel, putem spune că fenomenul s-a extins puternic şi se estimează ca în anul următor fenomenul să ia amploare, crescând astfel numărul focarelor de dăunători şi implicit arborete uscate. Se impun de urgenţă măsuri fito-sanitare, altfel, în foarte scurt timp, suprafeţele de molid din zona Munţilor Parâng ar putea fi distruse complet în următorii patru ani. Fenomenul se vede deja cu ochiul liber pentru cei care urcă spre Transalpina, a precizat Gheorghe Deaconeasa, custodele Sitului Parâng.

Elevi, dornici să lanseze o campanie de salvare a pădurii

Ignorat de autorităţi, atacul ipidelor în pădurile din nordul judeţului Vâlcea a ajuns totuşi subiect de cercetare ştiinţifică pentru elevii Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Deşi autorităţile au negat în repetate rânduri existenţa acelor gândaci care ar fi uscat suprafeţe întinse de pădure, elevii au reuşit, după o cercetare de doi ani, să demonstreze contrariul. Cu această cercetare, o elevă în clasa a XII-a obţinut locul I la un Concurs naţional de cercetări ştiinţifice şi două medalii de aur. Prin premiul obţinut, Diana Ariciu îşi doreşte să continue cercetarea şi să pună bazele, alături de colegii săi, unei campanii de salvare a pădurilor din zona Obârşia Lotrului. Cercetarea făcută în zonă a scos la iveală faptul că autorităţile preferă să nege atacul ipidelor într-o proporţie atât de mare, realitatea din teren fiind una unică în ţară.”Ultima oară când am fost acolo, am constatat că noi puncte de extindere s-au dezvoltat până şi pe muntele Mioarele şi în bazinul pârâului Balu, acolo în anii trecuţi nu se înregistrase niciun atac. Autorităţilor probabil că le convine situaţia tăierii pădurilor, însă membrii juriului au rămas surprinşi să afle că factorii decisivi nu au luat nicio măsură în zonă”, ne-a declarat Diana Ariciu, câştigătoarea Concursului de cercetări ştiinţifice, elevă a Colegiului Alexandru Lahovari din Râmnic.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...