Monden

Luna mai, plină din punct de vedere artistic la Teatrul Anton Pann din Rm. Vâlcea

Punerea în scenă a unor noi spectacole, repetiţii, spectacole la sediu, spectacole pe scenele unor teatre din Bucureşti, participări la festivaluri, am putea spune că sunt doar câteva activităţi caracteristice unui teatru. La toate acestea mai adăugăm şi alte acţiuni culturale care vor avea loc la sediul Teatrului Anton Pann, tot în această lună mai. Le vom lua pe rând. Pentru început, vom aduce în atenţia dumneavoastră cele două spectacole la care se lucrează de zor, pentru ca iubitorii de teatru să se poată bucura de premiera lor în luna iunie.

De câteva zile, au început repetiţiile la un spectacol în regia lui Tudor Lucanu, un regizor foarte apreciat, ale cărui spectacole s-au bucurat de numeroase premii la nivel naţional şi internaţional. Amintim aici doar pe cele puse în scenă la Teatrul Anton Pann: „Eşti un animal, Viscovitz!”, de Alessandro Boffa şi „UBU REGE” de Alfred Jarry. Din 3 mai, Tudor Lucanu, prezent la Teatrul Anton Pann împreună cu echipa de actori, a început repetiţiile la spectacolul “Nerium Park”, de Josep Maria Miró. Ca bucuria să fie şi mai mare pentru cei care sunt dornici să vadă şi altceva, le vom spune că au început repetiţiile la un al doilea spectacol în regia lui Adrian Roman, “Toate Lucrurile Minunate”, de Duncan Macmillan.

Printre repetiţii, spectacolele care au loc la sediu, în această lună mai, actorii Teatrului Anton Pann vor mai susţine două spectacole pe scena a două cunoscute teatre bucureştene. La sfârşitul aceste săptămâni, mai precis pe 8 mai, vor prezenta pe scena Teatrului Excelsior spectacolul “Vermine Radiante” de Philip Ridley. La doar câteva zile, pe 12 mai, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Nou de la Arad, actorii Teatrului Anton Pann vor prezenta spectacolul “YEN” de Anna Jordan, regia Adrian Roman. Dar despre acest important festival vom mai vorbi. Pe 18 mai se vor întoarce din nou la Bucureşti, unde, pe scena Teatrului de Comedie, vor prezenta spectacolul “Respiră” de Duncan Macmillan, regia Adrian Roman, un spectacol foarte aşteptat şi apreciat de către bucureşteni.

Da, printre repetiţii, spectacole la sală, spectacole în ţară, actorii Teatrului Anton Pann îşi fac timp şi pentru cursurile de teatru care au loc la sfârşit de săptămână şi pe care le predau elevilor cuprinşi în proiectul de Teatru “SESAM”, o propunere a Consiliului Şcolar al Elevilor C.N.I.M.B. şi a Colegiului Naţional de Informatică ”Matei Basarab” din Rm. Vâlcea.

Nu uitaţi însă de spectacolele care au loc în fiecare sâmbătă la sediul teatrului. În această sâmbătă, pe 6 mai, haideţi să vedeţi cea mai nouă producţie a Teatrului Anton Pann, care încă de la premieră s-a bucurat de succes. Este vorba de “Yen”, o piesă scrisă de Anna Jordan, în regia lui Adrian Roman.

Povestea piesei este impresionantă, de o sensibilitate ieşită din comun, o poveste a zilelor noastre. “Yen”, un spectacol care explorează copilăria trăită fără limite şi consecinţele faptului că trebuie să te maturizezi singur, în această sâmbătă, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Anton Pann. Spectacolul este recomandat publicului de peste 16 ani. Mergeţi la teatru!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...