Localitatea Pietrari este sediul festivalului folcloric “Hora Costumelor”, unde participă reprezentanţii tuturor zonelor folclorice ale judeţului Vâlcea, festival care are loc în ziua de Florii.
“Astăzi, la invitaţia domnului primar Nicolae Moraru, am avut deosebita plăcere de a participa la cea de-a 46-a ediţie a manifestării tradiţionale «Hora costumelor» din localitatea Pietrari. Se spune că în ziua de Florii, îmbrăcaţi în costume naţionale, tinerii participau la «Hora Costumelor», horă în care se prindeau fetele, nevestele şi flăcăii însurăţei din comună şi din satele vecine. Obiceiul a continuat an de an, adunând elemente de port popular, demonstraţii de lucru în aer liber, obiecte de tors şi ţesut. Parada are loc pe uliţele satului, începe de la şcoală şi se termină la Căminul Cultural, iar în drum se opresc la biserică, unde are loc slujba de Florii şi unde participanţii, purtând crenguţe de salcie în mână, intră în biserică pentru a fi binecuvântaţi. Felicit organizatorii, participanţii şi în special pe domnul primar pentru reuşita frumosului eveniment şi apreciez munca dedicată de a duce mai departe tradiţiile româneşti!”, a declarat deputatul Eugen Neaţă.