Ultima Oră

Directorimea, disciplinele matematică şi limba română, partea leului la gradaţiile de merit în Vâlcea

Lipsa de transparenţă devine o problemă tot mai îngrijorătoare la nivelul conducerii IŞJ, în condiţiile în care şi anul acesta metodologia a fost respectată aproximativ

Joi, 6 aprilie, Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vâlcea a aprobat lista cu numărul gradaţiilor de merit pentru sesiunea 2017 stabilită de Comisia Paritară pe 30 martie a.c., o informaţie pe care toţi profesorii din judeţ o aşteaptă cu nerăbdare.

Pentru că momentan site-ul instituţiei este blocat (deja numărul situaţiilor de acest gen a devenit alarmant, indicând o bizară lipsă de transparenţă în comparaţie cu restul judeţelor din Oltenia, cel puţin) facem la IŞJ Vâlcea un serviciu gratuit şi publicăm tabelul cu pricina. Din acesta reiese că au fost aprobate în comisia paritară un număr total de 184 gradaţii de merit pe categorii de personal şi pe discipline, dintre care de 168 va benefica personalul didactic, iar de 16 cel nedidactic (secretare, administratori de patrimoniu, administratori financiar-contabil, ingineri de sistem / informaticieni / analişti programatori şi bibliotecari).

25% în plus la salarii, timp de cinci ani

În cazul celei din urmă categorii, partea leului (câte cinci de fiecare) au fost obţinute de secretare şi contabili. Din categoria personalului didactic, 30 de gradaţii de merit au fost acordate profesorilor din învăţământul primar, 16 pentru personalul cu atribuţii de conducere, îndrumare şi control, 15 pentru disciplina educaţie timpurie şi câte 14 pentru matematică şi limba română (materiile cele mai bănoase şi din punct de vedere al industriei meditaţiilor).

Gradaţiile de merit sunt importante pentru că aduc beneficiarilor, timp de cinci ani, 25% în plus la salarii. În ultimii ani, la Vâlcea, au existat numeroase şi vehemente nemulţumiri exprimate de profesori din cauza nerespectării metodologiei de acordare a acestor bonusuri salariale, care spune, printre altele, că se acordă unui procent de maxim 16% din totalul personalului de la fiecare disciplină, din care se scad cele aflate deja în plată. La Vâlcea, însă, după cum relevă şi tabelul, este respectat procentul de 16% raportat la numărul total de angajaţi, dar nu şi pe fiecare disciplină. Având în vedere acest aspect, precum şi alte anomalii care se înregistrează în învăţământul vâlcean, vom reveni cu un articol mai detaliat imediat după Sărbătorile Pascale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...