În proiectul de buget aferent anului 2017, Ministerul Transporturilor a cuprins în priorităţile strategice în domeniul infrastructurilor şi serviciilor de transport, pentru perioada 2017-2020, construirea de linii noi de cale ferată, printre care şi Vâlcele - Râmnicu Vâlcea, un obiectiv important pentru care a fost alocată suma de 1.000.000 lei. Luna trecută, senatorul PNL Romulus Bulacu a adresat ministerului o interpelare care viza, concret, etapele de implementare a proiectului feroviar şi termenul de finalizare. Răspunsul oficial primit a relevat, din păcate, că demararea proiectării şi execuţiei a fost amânată din nou, peste cinci ani, termenul de finalizare este estimat a nu depăşi anul 2030, iar suma alocată acum este destinată strict monitorizării stabilităţii terenului.
“Conform răspunsului formulat de către minister, aflăm că, de fapt, activităţile de proiectare şi execuţie sunt prevăzute începând abia cu 2021, cu termen de finalizare cel mai târziu în 2030, iar cei 1.000.000 de lei sunt de fapt o sumă prevăzută pentru «servicii de monitorizare», întrucât, terenul pe care este amplasată vechea construcţie a suferit în timp deteriorări, zona respectivă fiind afectată de alunecări. Deşi proiectul a fost iniţiat de SNCFR în iunie 1996 şi a fost organizată o licitaţie pentru modernizarea rutei, trei luni mai târziu, din lipsa fondurilor, lucrarea a fost suspendată. Firma câştigătoare, SECOL SpA Italia, a acţionat SNCFR în instanţă şi în anul 2000 a câştigat definitiv procesul şi daunele aferente”, explică parlamentarul vâlcean.
Abureli guvernamentale care au indus în eroare opinia publică
“Nu pot să nu remarc capacitatea Ministerului Transporturilor de a sintetiza o perioadă de 34 de ani în cele 14 rânduri. Practic, deşi apare în Master Planul general de transport, Biblia infrastructurii din ţara noastră, calea ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea nu primeşte niciun ban destinat construcţiei până în 2021. Din ce s-a făcut nu mai e aproape nimic şi nimeni nu poate estima cât a pierdut România, dar mai ales judeţul nostru, după abandonul, acum 27 de ani, a unei căi ferate aproape terminate. Aceasta a fost practic dezafectată, şinele au fost scoase, la fel traversele şi pavelele. Pentru cel puţin încă patru ani, Tronsonul Vâlcele - Râmnicu Vâlcea rămâne golul din harta feroviară a României. Iată cum marile promisiuni ale Guvernului Grindeanu se dovedesc a fi, de fapt micuţe, iar infrastructura promisă, o gogoaşă bine umflată.”
- Romulus BULACU, senator PNL de Vâlcea
«… Din cauza lipsei finanţării de la Bugetul de stat şi a anumitor probleme de stabilitate a terenului, în zona respectivă activităţile contractului au fost suspendate, fiind prestate doar lucrări de supraveghere şi măsurători privind stabilitatea terenului. Pentru anul 2017 în bugetul CNCF CFR a fost prevăzută, la Titlul 55 - investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat, suma de 1.000.000 lei pentru plata acestor servicii de monitorizare. Conform Master Planului General de Transporturi, este necesară derularea activităţilor de proiectare şi execuţie, activităţi prevăzute pentru perioada 2021-2030, după finalizarea acţiunii de monitorizare», se arată în răspunsul dat de Minister interpelării senatorului vâlcean.
Bulacu: “Marile promisiuni ale Guvernului sunt, în realitate, micuţe”
“Nu pot să nu remarc capacitatea Ministerului Transporturilor de a sintetiza o perioadă de 34 de ani în cele 14 rânduri. Practic, deşi apare în Master Planul general de transport, Biblia infrastructurii din ţara noastră, calea ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea nu primeşte niciun ban destinat construcţiei până în 2021. Din ce s-a făcut nu mai e aproape nimic şi nimeni nu poate estima cât a pierdut România, dar mai ales judeţul nostru, după abandonul, acum 27 de ani, a unei căi ferate aproape terminate. Aceasta a fost practic dezafectată, şinele au fost scoase, la fel traversele şi pavelele. Pentru cel puţin încă patru ani, Tronsonul Vâlcele - Râmnicu Vâlcea rămâne golul din harta feroviară a României. Iată cum marile promisiuni ale Guvernului Grindeanu se dovedesc a fi, de fapt micuţe, iar infrastructura promisă, o gogoaşă bine umflată”, subliniază Romulus Bulacu.