Actualitate

Conducerea Direcţiei Regionale a Drumurilor Naţionale, în vizită la Vâlcea

”Miercuri, 23 martie 2017, am avut plăcerea să îl am ca oaspete pe domnul Ovidiu FLORI, Ministru Secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, care a fost însoţit de întreaga conducere a Direcţiei Regionale a Drumurilor Naţionale. Ziua a început la Faurecia, unde am discutat despre demersurile comune pe care trebuie să le facem pentru realizarea unor investiţii în infrastructura rutieră a zonei, astfel încât cei care dezvoltă această zonă să beneficieze de sprijinul legal şi concret al autorităţilor judeţene şi guvernamentale! La sediul Consiliului Judeţean Vâlcea am avut o întâlnire de lucru cu primarul Râmnicului, domnul Mircia Gutău, primarul oraşului Băile Govora, domnul Mihai Mateescu, şi primarul comunei Bujoreni, domnul Gîngu Gheorghe, în cadrul căreia am discutat despre problemele cu care se confruntă cele trei administraţii în relaţia cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). După această întâlnire, ne-am deplasat în Ţara Loviştei, pe DN 7D Câinenii Mari – Boişoara – Perişani – limită judeţ Argeş, unde vor începe lucrări de reparaţii şi întreţinere pe acest sector de drum şi vom iniţia demersuri astfel încât această cale de comunicaţie să beneficieze de fonduri de investiţii. Împreună cu primarii localităţilor din zonă ne-am deplasat în cele mai problematice zone, pentru stabilirea modului rapid de intervenţie", a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...