Ultima Oră

Liderul sindical Adrian Mugioiu şi doi angajaţi de la USG, în greva foamei pentru creşterea valorii tichetului de masă

Directorul general Witold Urbanowski cere salariaţilor înţelegere faţă de faptul că societatea nu poate angaja banii revendicaţi mai devreme de luna august

Trei angajaţi de la CIECH Soda România (Uzinele Sodice Govora), în frunte cu liderul Sindicatului “Sodistul”, Adrian Mugioiu, au intrat în greva foamei marţi dimineaţă, 23 martie. Greviştii solicită creşterea valorii tichetului de masă de la 9,77 lei la 15 lei, acordarea primei de Paşte şi altele. Conducerea societăţii a remis presei în acelaşi zi un comuncat prin care precizează că regretă că s-a ajuns la acest gest disperat al angajaţilor şi arată că i-a rugat pe aceştia să accepte amânarea discuţiilor despre aceste revendicări până în luna august a anului curent din cauza dificultăţilor economice cu care s-a confruntat compania.

“Îmi pare foarte rău că s-a ajuns în acest punct. Am încercat să găsim soluţii de a asigura o creştere a valorii tichetelor de masă şi le vom aplica. Din păcate, nu este acum momentul să angajăm resurse pe care nu le avem, într-un mediu atât de incert. Am demonstrat deschidere constantă şi atunci când a fost posibil am fost noi cei care am propus modificări, în beneficiul salariaţilor noştri.”
- Witold URBANOWSKI, directorul general al CIECH Soda România

“CIECH Soda România a fost informată în această dimineaţă că liderul sindicatului Sodistul, dl. Adrian Mugioiu, împreună cu alţi 2 membri ai sindicatului, au luat hotărârea de a intra în greva foamei. Managementul CIECH Soda România a asigurat asistenţa medicală necesară protestului şi, în acelaşi timp, va continua dialogul.
Decizia protestului urmează unei serii de discuţii şi negocieri purtate în cadrul Comisiei Paritare, care au inclus solicitări de creştere a unor beneficii cum ar fi tichetele de masă, prima de Paşte şi altele.
Solicitarea Sindicatului vine în contextul în care, în acest moment, există un Acord de prelungire a negocierilor, până la data de 7 noiembrie 2017, semnat în cursul anului trecut. Motivele acestei prelungiri au fost incertitudinea din mediul economic şi creşterea competiţiei din piaţă.
În ultimii ani, CIECH Soda România a făcut eforturi importante pentru a asigura activitatea pe termen lung şi a investit sume mari în creşterea producţiei (peste 100 milioane de lei în perioada 2014-2016).
De asemenea, compania a fost în situaţia de a acoperi costuri mai mari pentru materiile prime şi utilităţi, în unele cazuri la valori mult mai mari decât cele din regiune, tocmai pentru a asigura continuitatea activităţii în Vâlcea. În paralel, pe piaţă, au crescut presiunile competitive – de exemplu, intrarea unui nou competitor, din Turcia.
Având în vedere toate aceste motive, managementul CIECH Soda România nu a putut răspunde solicitărilor sindicatului. Mai mult, managementul şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta aceste aspecte în a doua parte a lunii august 2017, aşa cum a fost înţelegerea din Protocolul semnat”, se precizează în comunicatul CIECH Soda România.
“Îmi pare foarte rău că s-a ajuns în acest punct. Am încercat să găsim soluţii de a asigura o creştere a valorii tichetelor de masă şi le vom aplica. Din păcate, nu este acum momentul să angajăm resurse pe care nu le avem, într-un mediu atât de incert. Am demonstrat deschidere constantă şi atunci când a fost posibil am fost noi cei care am propus modificări, în beneficiul salariaţilor noştri”, a declarat Witold Urbanowski, directorul general al CIECH Soda România.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...