Actualitate

Primăria vrea să deschidă un târg săptămânal în Muereasca de Sus

Concomitent, administraţia condusă de Ion Ungureanu va începe şi construirea unui pod nou, care să lege satul de drumul către Mănăstirea Frăsinei

Deşi bugetul local e mai mic decât anul precedent, administraţia locală a pregătit, pe lângă alte proiecte, demararea a două investiţii interdependente care să deschidă satul Muereasca de Sus şi să impulsioneze comerţul localnicilor cu vâlcenii din zonele cu producţii de cereale. Este vorba de construirea unui pod nou, care să lege satul Muereasca de Sus de DJ 658 (Gura Văii - Frăsinei) şi amenajarea unui târg de săptămână în imediata lui vecinătate.

“Lucrăm la documentaţia pentru construirea încă unui pod nou. În Muereasca de Sus există un pod mic, construit în urmă cu peste 40 de ani de oamenii din zonă, care a fost deteriorat de repetatele viituri generate de intemperii. Noul pod va asigura o legătură trainică între DJ 658, recent prins pentru modernizare de către Consiliul Judeţean, şi satul Muereasca de Sus, în imediata vecinătate a lui existând un teren pe care, împreună cu consilierii locali, am decis să amenajăm un târg de săptămână. Este şi locul ideal, şi iniţiativa oportună în viziunea noastră, pentru că vrem să dăm posibilitatea locuitorilor din zonă să-şi valorifice producţiile de lapte, brânză, fructe sau ţuică, iar comercianţilor din afara comunei să vândă aici cereale”, a explicat primarul Ion Ungureanu oportunitatea investiţiilor.

Proiect de modernizare a trei drumuri comunale din fonduri guvernamentale

Investiţiile edilitare de anvergură demarate în anii anteriori în Muereasca sunt pe ultima sută de metri înaintea recepţiilor. “Reţeaua de alimentare cu apă este finalizată în proporţie de 99%, iar podul din Andreeşti este executat în proporţie de 97%, cred că în aprilie îl şi recepţionăm. Din păcate, anul acesta avem un buget local mai mic decât cel de anul trecut, însă am lucrat foarte mult la proiecte pentru fi pregătiţi în momentul în care trebuiau depuse pentru finanţare. În ce priveşte fondurile guvernamentale, noi am depus în anii anteriori un proiect pe Ordonanţa 28, în valoare estimativă de 806 mii lei, care vizează reabilitarea şi modernizarea a trei drumuri comunale pe o lungime totală de 3,75 kilometri. El a fost atunci aprobat, dar fără valoare. Am refăcut documentaţia şi am prevăzut acum proiectul, în afară de rigole, cu mai multe podeţe şi cu ziduri de sprijin, astfel încât valoarea estimativă a crescut până la puţin peste un milion de lei”, ne-a declarat primarul Ion Ungureanu.

Tot prin PNDL (OG 28), administraţia locală şi-a propus să amenajeze încă o bază sportivă modernă şi teren de sport cu suprafaţă sintetică, în spatele şcolii din Muereasca de Sus.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...