Sub Lupă

Şefa Gărzii de Mediu Vâlcea, în conflict de interese din cauza afacerilor cu rumeguş ale soţului

Ramona Hogea este acuzată de proprietarul Sacomet SA Horezu că se răzbună pe el pentru că a refuzat să mai cumpere rumeguş de la Ticon Consult SRL

Am încercat să aflăm care ar putea fi motivul reţinerii şefei instituţiei vâlcene în a-şi prezenta public averea şi interesele şi am descoperit un amănunt relevant chiar în declaraţia depusă în 2016. Conform acestui document, soţul ei, Adrian Teodor Hogea este angajat al SC Ticon Consul SRL, de unde a încasat un salariu aparent modest, 9.006 lei. Firma îi aparţine, în acte, potrivit ONRC, vărului lui Hogea, Cristian Cotea. Până aici, toate bune şi frumoase. Numai că Ticon Consult SRL se ocupă cu vânzarea rumeguşului de la numeroasele gatere de pe raza judeţului către centralele termice care folosesc pe post de combustibil biomasa. Gatere şi centrale care sunt fix în vizorul Gărzii de Mediu atunci când vine vorba de cercetarea respectării normelor în vigoare.

Semnătura lui Hogea pe toate documentele

De aici porneşte cu adevărat şi buclucul în care s-a băgat singură şi nesilită de nimeni comisarul şef Ramona Hogea. Numită, pe bază de concurs, la şefia instituţiei în iulie 2014, ea a “uitat” să spună public cu ce se ocupă soţul său. Numai că majoritatea vâlcenilor care activează în domeniul exploatării lemnului ştiau deja. Unul dintre ei este şi inginerul Florin Nicolaescu, proprietarul Sacomet SA, societate care deţine, printre altele, şi două centrale pe bază de biomasă care asigură încălzirea centralizată în Horezu. De la el am aflat că, în perioada 3 octombrie 2013 – 30 septembrie 2014, societatea a avut încheiat un contract cu Ticon Consult SRL al cărui obiect l-a reprezentat “furnizarea a 2.000 de tone de rumeguş necesar funcţionării cazanelor de la cele două centrale CT1 şi CT2”. “După cum se vede şi din documentele pe care vi le-am pus la dispoziţie (contract nr. 288 din 03.10.2013, zeci de facturi semnate de primire, la fel ca şi chitanţa nr. 240 din 9 martie 2015) toate au fost semnate de domnul Adrian Hogea. Înţelegerea noastră s-a derulat până la sfârşitul anului 2014, moment în care am decis să o întrerup pentru că am fost nemulţumit atât de calitatea precară a rumeguşului livrat, cît şi de neconcordanţele dintre cantităţile menţionate în acte şi cele livrate în mod real. De atunci au început şi controalele repetate ale Gărzii de Mediu Vâlcea la Sacomet. Eu nu prea cred în coincidenţe şi sunt convins că în majoritatea cazurilor este vorba de răzbunarea doamnei Hogea pentru că am întrerupt relaţiile comerciale cu firma soţului dumneaei”, ne-a declarat Florin Nicolaescu.

Noul Cod Penal, Infracţiuni de serviciu

Art. 297 - Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Art. 301 - Conflictul de interese
Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Cazul Ticon – Sacomet nu este singurul

În urmă cu două săptămâni, am formulat o cerere în baza Legii 544/2001 şi pe adresa CET prin care solicitam să ni se spună dacă şi societatea Consiliului Judeţean Vâlcea s-a aprovizionat cu rumeguş de la firma reprezentată de soţul şefei comisariatului judeţean al Gărzii de Mediu. Nici până azi nu am primit răspuns, dar suntem perseverenţi de felul nostru. Nici Adrian Hogea nu a răspuns la telefon şi nici Ramona Hogea nu a fost disponibilă să stea de vorbă cu noi, deşi drumurile noastre s-au intersectat de două ori săptămâna trecută. O dată se afla în control la o primărie de comună vâlceană, iar a doua oară chiar la CET Govora şi am înţeles că nu este momentul potrivit să insistăm. Noi am avut impresia că pofta de lucru a comisariatului judeţean a fost stimulată serios şi de un control foarte recent trimis la instituţia vâlceană de conducerea centrală a Gărzii Naţionale de Mediu, deşi comisarul şef a susţinut că acţiunile instituţiei vâlcene sunt pur tematice.
Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să-i transmitem Ramonei Hogea, chiar prin intermediul acestui articol, că încă aşteptăm un punct de vedere oficial despre această situaţie din partea sa.
Cazul Ticon – Sacomet nu este nici pe departe singurul de relaţie comercială care pune sub semnul întrebării integritatea şefei Gărzii de Mediu Vâlcea, şi alţi proprietari de gatere recunoscându-ne că i-au furnizat şi îi furnizează în continuare rumeguşul preţios lui Adrian Hogea.
Din punctul nostru de vedere, conflictul de interese este limpede şi există elemente şi de abuz în serviciu pe care procurorii ar trebui să le verifice.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

27.03.2017 - 11:39Monica:Era si cazul sa iasa la iveala modul prin care a ajus doamna Hogea comisar sef si mai ales de ce a ajuns acolo...

24.03.2017 - 17:15Sandu Neferu:Bai, voi ori sunteti prosti, ori sunteti sustinatori ai sefei de la Mediu, ori si una, si alta! Nu vedeti ca sunt postate documente? Nu vedeti ca se vede si de pe luna conflictul de interese? Ce treaba are Nicolaescu ca doar nu el a pus-o sefa?

24.03.2017 - 14:11Dan nicolae:Presa pe bani sau prostitutie...

24.03.2017 - 11:33POPESCU GHEORGHE:Oare domnilor,asa sa fie???

Cum se face ca ,Garda de mediu raspunde la o sesizare a domnului Nicolaescu in 24 ore,iar la sesizarile primariilor si ale altor cetateni,raspunde in luni,poate chiar ani.

Cu domnul Nicolaescu este ca în binecunoscuta fabula Lupul moralis.Chiar nu va pasa de orasul Horezu si de comunele din jur de acceptati sa publicati asemenea tampenii ale celui mai josnic individ,luand bani pentru astfel de articole?

Pagina 2 din 2 (4 comentarii din 9)

12înainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...