Situaţie incredibilă într-o localitate din judeţul Dolj. Două familii din Malu Mare, din judeţul Dolj, dar şi primăria din localitate s-au ales cu dosar penal. Şi asta după ce localnicii, dar şi autorităţile, au pus pietriş pe strada pe care locuiesc pentru a putea circula cu maşinile.
Poliţiştii susţin că s-au executat în zonă lucrări de pietruire fără a avea autorizaţie de construire. Localnicii riscă acum închisoare între şase luni şi trei ani sau amendă. "Ne-am făcut drumul şi ne-am ales cu dosar penal. Cum să văd lucrurile? Domnii de la primărie mi-au zis că este în regulă, că am făcut un lucru bun", susţine Cristi Popescu, unul dintre localnici.
Strada Socului din Malu Mare face parte din cartierul Rezidenţial din satul Preajba. Strada pe care locuiesc 10 familii, dar pe care încă se construieşte, a fost dintotdeauna de pământ, dar, de fiecare dată când plouă, nu se mai poate circula. Aşa că mai mulţi localnici au decis să o pietruiască, însă nu s-au gândit vreodată că vor ajunge la poliţie pentru gestul lor. "Poliţiştii Secţiei 4 Rurală Coşoveni au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare de lucrări neautorizate în zona drumului public faţă de două familii, precum şi autoritatea locală, Primăria Malu Mare", a declarat Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
În localitatea Malu Mare sunt peste 90 de kilometri de străzi, şi numai doi kilometri dintre aceştia sunt asfaltaţi.