Inedit

Elevii din Ocnele Mari, primii care spun răspicat în Vâlcea “Stop Bullying!!!”

Şcoala Gimnazială “Costea Marinoiu” a fost gazda dezbaterii cu scop de combatere a discursului instigator la ură, pasul final constituindu-l realizarea unui clip video

Marţi, 14 martie, Şcoala Gimnazială “Costea Marinoiu” din Ocnele Mari a fost gazda primei prezentări de către elevii clasei a şaptea, al căror diriginte este profesoara Ozana Ilina, în cadrul concursului naţional “Fără ură, cu toleranţă”, derulat în perioada 7 februarie – 24 martie. Proiectul este implementat de Organizaţia “Salvaţi copiii”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, şi se încadrează în mişcarea globală de combatare a discursului instigator la ură “No hate speech movement”.

La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, şcoala din orăşelul cu existenţă milenară fost prima unitate de învăţământ care a făcut prezentarea în cadrul concursului prin dezbaterea publică intitulată generic “Stop bullying!!!”, o temă de mare actualitate atât în viaţa reală, cât şi în spaţiul cibernetic (pe internet).
Rezultatul muncii de trei săptămâni în cadrul acestui proiect a fost peste aşteptările celor prezenţi, din public făcând parte părinţi, viceprimarul Remus Sasu, reprezentanţi ai Consiliului Local, Poliţiei Române, ISJ Vâlcea, Casei Corpului Didactic, instituţii de asistenţă socială şi presei locale. Aşa cum a remarcat şi directorul şcolii, profesoara Maria Truşcă, elevii au reuşit nu numai să înţeleagă, ci şi să explice destul de bine şi foarte convingător ce este bullying-ul, cât de grav este fenomenul, efectele şi implicaţiile lui, cum poate fi combătut şi cât de important este să fie promovate măsurile împotriva acestui fenomen către un public de vârste cât mai fragede astfel încât el să poată fi eliminat cât mai curând. Următoarea etapă pe care o au de bifat elevii în cadrul concursului este reprezentată de realizarea unui clip video cu durata maximă de trei minute care să surprindă cele mai importante concluzii ale discuţiilor şi mesajele prin care ei îşi propun să contribuie la diminuarea fenomenului de bullying atât în mediul şcolar, cât şi în cel online.

Elevii, încurajaţi să posteze hashtaguri sugestive pe reţelele de socializare

În termeni tehnici, bullying-ul este un act comportamental agresiv, repetat, îndreptat spre rănirea fizică sau psihică a unei persoane, caracterizat prin comportamentul unei persoane care încearcă să obţină supremaţia asupra altora. Cel mai uşor se poate observa această formă de violenţă în grupurile de copii, şcoala fiind mediul în care se manifestă cel mai des, ascunse de ştiinţa profesorilor, luptele pentru putere, dar fenomenul este prezent şi în rândul adolescenţilor, tinerilor şi chiar adulţilor, tot ca urmare a unor traume similare suportate încă din copilărie. În prezent, se constată că el a căpătat forme vizibile şi în mediul online, pe orice formă de reţea de socializare el fiind uşor de observat. Astfel se explică faptul că participanţii la proiectul amintit sunt încurajaţi de organizatori să folosească în mediul online cât mai des mesaje generice (hashtag) precum #StopBullying, #ZiuaSiguranteipeInternet, #FaraUra, #CuDrag sau #OraDeNet.
Toţi profesorii coordonatori şi elevii participanţi vor primi adeverinţe care atestă implicarea lor în proiecte educaţionale, autorii proiectelor desemnate câştigătoare urmând a primi diplome din partea MEN şi premii constând în echipamente tehnologice pentru dotarea claselor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...