Vulpea roşcată, blondă, Elena Udrea, este în prim-plan. Nu numai de azi. Sintagma “vulpea roşcată” este titlul unui roman al lui Pamfil Şeicaru despre Elena Lupescu. Marele ziarist Pamfil Şeicaru răspundea spre sfârşitul vieţii celor care-l întrebau de ce a făcut compromisuri: dar am trăit. Cam dubitativ răspuns, dar se pare că i-a fost util. Omul avea o cultură exemplară, ca şi alţi colegi din interbelic, de sorginte germană.
Elena Udrea, mutatis mutandis, oricum lucrurile nu se compară, are totuşi povestea ei. Povestea, se spune, te salvează de moarte. A iscat polemici şi polemici. Ba mai mult, un fenomen înfricoşător. Bărbaţii Parlamentului, de dreapta, de-a dreapta, de dreptul, de stângul, de stânga... fără vicii, au stat zi şi noapte ca s-o condamne... În acest timp şi în altul, domnul Răzvan Ungureanu a discutat cu acad. Alexandru Zub problema plagiatului domnului Sorin Antohi, Victor Ponta despre baronii locali, domnul Coldea a devenit absolvent de Politehnică, a asistat la cursurile domnului Ştefan Vlăduţescu, acolo da bibliografie, erudiţie, în teoriile comunicării şi nu numai. Cristian Tudor Popescu va continua romanul său: “Vremea mânzului sec”, nu va mai preda filmologie, Dorin Tudoran ne va explica cum a făcut Miţa literatură cu serviciile, domnul Guşe va glosa despre fratricid, eventual şi despre incest, dacă ne gândim la tezele lui de doctorat, Adrian Cioroianu îi va ţine un curs Olguţei Vasilescu despre Craiova şi Varşovia, Cătălin Tolontan va studia diferenţa dintre stil şi scriitură, va învăţa diferenţa fundamentală între bibliografia metabolizată şi cea exhibată, citindu-i pe Radu Cosaşu, maestrul, şi Viorel Moţoc, ucenic, iar noi – si parva licet – vom încerca să construim starea de Johannis, ca pe o catedrală, (nu a fost să fie), neuitând că bisericile noastre au fost construite şi din briceag. Ion Cârstoiu a redactat în deceniul şapte al secolului trecut istoria literaturii române din perioada proletcultistă, o promisiune şi o împlinire, Cornel Nistorescu a rafinat scriitura pânî a devenit stil.
Ar fi să ne mai amintim, la noi erorile sunt livreşti, afirmaţia filosofului după care cerul îşi desăvârşete perfecţiunea sculptând un trup feminin. Şi, oricum, opus păcatului – s-a spus – nu este virtutea, ci căinţa.
Elena Udrea are, probabil, o poveste. În povestea ei, universul este evanescent, un personaj este ambiguu, nepalpabil, nu are nume...
Titlul articolului vrea să spună ceea ce se ştie: tracii au trimis sub zidurile Troiei caii îndesaţi, mici, e adevărat, nu vapoare şi nici cargouri. Fiecare femeie vrea să aibă povestea ei.
