Printre cei care au îngroşat rândurile membrilor ALDE Olt se numără medicul Livia Teleu, şef secţie la Chirurghie Toracică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Marius Bălaşa, fostul preşedinte al organizaţiei municipale PNL Slatina şi fost candidat la alegerile locale de anul trecut pentru Primăria Slatina. Mihai Cîrloganu a fost coleg de partid cu Marius Bălaşa, iar acum a ales să-l urmeze la ALDE. Acesta a fost preşedinte al tinerilor din PNL Olt, dar şi consilier local la Primăria Slatina. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, au îngroşat rândurile ALDE Olt şi ex-social-democraţii Silviu Pendiuc şi Ionuţ Tilea de la Balş.
“După alegerile parlamentare, şi-a propus un plan de muncă pentru acest an, care să consolideze poziţia pe care ne-am creat-o până în acest moment şi, în acelaşi timp, să dezvoltăm partidul şi să ne pregătim pentru viitor. Cred că suntem în grafic pentru ceea ce ne-am propus şi cred că vom realiza lucruri noi cu noii noştri colegi, care au venit alături de noi fără niciun fel de condiţie. S-a vehiculat ideea că vin să îşi păstreze funcţii sau că doresc funcţii. Noi am discutat numai problemele legate de planul nostru de partid, de ceea ce dorim să facem în continuare, şi nu am discutat nici de funcţii, nici de alte avantaje pe care poate mulţi îşi închipuie că pot să le găsească la un partid”, a spus Mihai Niţă, preşedintele ALDE Olt. Acesta a lăsat să se înţeleagă că surprizele nu se opresc aici şi zilele următoare o să i se alăture şi alţi membri PNL.