Reabilitarea a două şcoli şi construirea unei noi grădiniţe cu program prelungit reprezintă priorităţile Primăriei Budeşti în ce priveşte investiţiile în infrastructura de educaţie. De asemenea, la nivelul administraţiei publice locale se lucrează şi la întocmirea proiectului pentru construirea unei săli de sport, susţine primarul Ionel Vlădulescu.
“Vom renova şi moderniza, în ordine, şcoala din centrul comunei şi pe cea din satul Bârseşti. Grădiniţa cu program prelungit o vom construi tot în satul Budeşti, acolo unde se înregistrează numărul cel mai mare de familii cu copii de vârste mici. Avem nevoie urgent şi de o sală de sport, obiectiv pe care îl vom realiza fie prin Compania Naţională de Investiţii fie cu alte surse de finanţare. Amplasamentul pe care l-am ales pentru sala de sport este la intrarea în localitate, la marginea islazului, pentru că în curtea şcolii generale din centru nu este spaţiu suficient pentru această clădire, la unitatea respectivă urmând să amenajăm o sală mai mică pentru orele de educaţie fizică şi sport”, a declarat primarul din Budeşti.