Administraţie

Elaborarea strategiei de regenerare urbană, în atenţia Primăriei Craiova

La sediul Primăriei Municipiului Craiova, a avut loc, săptămâna trecută, întâlnirea cu membrii Ordinului Arhitecţilor, ai Uniunii Arhitecţilor şi Registrul Urbaniştilor, privind problemele pe care le ridică elaborarea strategiei de regenerare urbană iniţiată de Primăria Municipiului Craiova.

Strategia urmează să stabilească intervenţia autorităţii publice locale în zonele urbane şi periurbane aflate în dificultate, care nu reuşesc să iasă dintr-un proces de degradare.

S-au discutat probleme legate de provocările existente, etapele elaborării proiectului integrat de regenerare urbană pe termen scurt şi lung, domeniile de intervenţie şi modalităţile de colaborare.

Întâlnirea face parte dintr-un program de consultări cu toate mediile societăţii din oraş, în vederea elaborării strategiei de regenerare şi dezvoltare durabilă a oraşului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...