Vineri, 3 martie, la Primăria Râmnicului, a avut loc ceremonia de înmânare a Atestatelor de cetăţeni cu drepturi depline ai municipiului tinerilor care au împlinit 18 ani în ultimele luni.
La eveniment au fost prezenţi mai multe zeci de tineri, reprezentându-i pe cei aproximativ 1.200 de elevi, de la 13 unităţi de învăţământ liceal din Râmnic, care au împlinit 18 ani începând din luna septembrie a anului trecut şi până în prezent.
Pentru a marca acest moment deosebit de important, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu le-au urat tinerilor trecuţi recent de pragul maturităţii succes la viitoarele examene şi să aibă parte numai de lucruri minunate.
Evenimentul, care datează din primul mandat al primarului Mircia Gutău, s-a încheiat cu ciocnirea unei cupe de şampanie, dar şi cu oferirea de flori tinerelor domnişoare prezente.