Politică

Mircia Gutău: „Poate îmi vine mintea la cap!”

Fostul edil a luat decizia de a lua o pauză în politică, cel puţin până va termina cu problemele din justiţie

Democrat liberalii sunt hotărâţi să îl readucă pe Mircia Gutău în partid, iar în 2016 acesta să fie candidatul la Primărie, fiind convinşi că au pierdut foarte mult atunci când l-au exclus. Dovada clară a fost şi rezultatul alegerilor din vară, unde candidatul PDL Romeo Rădulescu a pierdut Primăria Râmnicului. Acum pedeliştii vor să fie puţin mai inteligenţi şi să ignore chiar şi statutul partidului, numai pentru ca Gutău să revină.

Zvonurile potrivit cărora democrat liberalii îl vor cu orice preţ înapoi pe Mircia Gutău, omul care a ridicat cel mai mult în sondaje partidul, sunt cât se poate de adevărate. Chiar şi împotriva statutului PDL, care prevede că o persoană care a fost condamnată penal pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu poate deveni membru al PDL, pedeliştii nu vor ca alte partide să se mai „folosească” de Mircia Gutău. De altfel, lecţia pe care Mircia Gutău le-a dat-o democrat liberalilor la alegerile trecute, atunci când a decis să se înscrie în UNPR şi să sprijine un alt candidat, i-a trezit la realitate. Acum, o parte din conducerea PDL Vâlcea susţine că e timpul ca democrat liberalii să acţioneze mai inteligent. Deputatul PDL, Samoil Vîlcu, secretar general al partidului, nu exclude posibilitatea ca Mircia Gutău să fie candidatul PDL la Primăria Râmnicului în 2016, dacă desigur acesta îşi va rezolva toate problemele cu justiţia. „Nu purtăm discuţii de acum, tot timpul am menţinut o relaţie apropiată şi vrem ca şi pe viitor să dezvoltăm o legătură frumoasă. Oficial, putem vorbi despre această problemă a statutului, însă noi ne axăm pe ceea ce putem face în general, adică, de exemplu, în 2016 vrem ca Mircia Gutău să fie candidatul nostru la Primărie. Vrem ca de acum înainte noi să fim mai inteligenţi şi să revenim ca partid”, a declarat deputatul Samoil Vîlcu.

Gutău, un pericol pentru Rădulescu şi Jurcan

Deputatul PDL, Samoil Vîlcu, secretar general al partidului, nu exclude posibilitatea ca Mircia Gutău să fie candidatul PDL la Primăria Râmnicului în 2016, dacă desigur acesta îşi va rezolva toate problemele cu justiţia.

Totuşi, aceştia menţionează că nu vor să forţeze lucrurile şi că decizia îi va aparţine fostului primar, Mircia Gutău. Deşi fostul primar nu mai face parte din PDL de ceva timp, atunci când a venit vorba de o reevaluare a partidului şi a actualului lider, Dorel Jurcan, care a fost propus pentru schimbare, numele lui Mircia Gutău a fost des pronunţat de Vasile Blaga. „Este adevărat că Vasile Blaga l-a avut şi pe el în vedere atunci când s-a dorit înlocuirea lui Dorel Jurcan. Au fost evaluaţi şi Mircia Gutău şi Anuţa Handolescu şi s-a ajuns la concluzia că s-ar crea instabilitate în partid şi l-au lăsat tot pe Jurcan”, mai spune Vîlcu. Deşi la nivel declarativ pedeliştii şi-ar dori ca Mircia Gutău să revină, cel puţin două persoane s-ar simţi în pericol. Romeo Rădulescu, care ar putea intenţiona să candideze din nou la Primăria Râmnicului şi preşedintele PDL, Dorel Jurcan, care a mai fost înlocuit o dată de la şefia partidului cu Gutău. „Romeo Rădulescu nu ar avea nimic împotrivă. A declarat de atâtea ori că dacă Mircia Gutău ar dori să candideze nu ar exista nicio problemă”, adaugă Vîlcu. În schimb, liderul PDL, Dorel Jurcan, este rezervat în declaraţiile ce îl privesc pe Mircia Gutău şi spune că nu a existat până acum nicio discuţie concretă în ceea ce priveşte revenirea lui în partid. Totuşi, democrat liberalii îşi mai amintesc din când în când că acesta a fost certat cu legea şi spun că e mai bine să aştepte până ce va avea cazierul curat. „Au existat doar discuţii punctuale, nimic concret. Nu ştiu ce se va întâmpla, bănuiesc că Dorel Jurcan ar fi de acord, dar cu siguranţă va trebui să luăm decizia cea mai bună. În ceea ce priveşte o eventuală candidatură, mai e până în 2016, se pot întâmpla multe lucruri, e prematur”, a declarat prim vicepreşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu.

Gutău: „Până nu am cazierul curat, nu mă interesează să mai fac politică”

Mircia Gutău îşi doreşte însă pentru prima oară o pauză în politică. O pauză ce i-a fost cerută chiar de familie, după ce acesta a ieşit de la închisoare. Mircia Gutău s-a ambiţionat însă să demonstreze că este încă o forţă, în ciuda problemelor, şi s-a înscris în UNPR, unde la scurt timp a preluat frâiele organizaţiei municipale. A reuşit să îl susţină pe Eusebiu Veţeleanu la Primăria Râmnicului, obţinând un scor neaşteptat de bun şi oferindu-le totodată o lecţie foştilor colegi din PDL, care au pierdut instituţia şi din cauza faptului că negocierile dintre PDL şi UNPR nu s-au concretizat pentru susţinerea unui candidat comun. Încă de la înrolarea sa în UNPR, Gutău a declarat că multe voci din PDL au susţinut că rolul său nu ar fi fost semnificativ în câştigarea alegerilor, motiv pentru care a stat departe de partid pentru a nu le fura din popularitatea unor colegi. Acum, fostul edil afirmă că, până nu va avea cazierul „curat”, nu va mai face politică. „Am purtat mici discuţii, dar, până nu am cazierul curat, nu mă interesează să mai fac politică. Sunt independent momentan. Poate nu mai fac deloc politică, poate îmi vine mintea la cap şi scap de acest microb. Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor. Pe colegii mei de la UNPR îi voi sprijini, dar nu am vrut să mai fac parte din acest partid”, a declarat săptămâna trecută Gutău. Mircia Gutău a fost exclus din PDL în 2010, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani şi jumătate de închisoare pentru luare de mită. Mircia Gutău a fost arestat pe 27 ianuarie 2010 şi a ispăşit un an şi 11 luni din condamnarea de trei ani pe care o primise. Fostul edil mai are un proces pe rol în dosarul „Locurilor de joacă”, unde este acuzat de anchetatori de abuz în serviciu contra intereseloro publice, după ce în anul 2006 ar fi cumpărat locuri de joacă la un preţ dublu faţă de cel real şi aşteaptă un răspuns din partea Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cazul dosarului „Mită la Primărie”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...