Liderul senatorilor liberali ne-a mărturisit cum se simte după 27 de ani de liberalism şi care este cel mai mare sacrificiu dedicat carierei sale. Aflaţi de la parlamentarul doljean dacă culoarea politică schimbă culoarea vieţii şi de ce a decis să nu ia parte la manifestaţiile din Piaţa Victoriei. Citiţi mai jos care este punctul comun dintre Mario Ovidiu Oprea şi ex-preşedintele Obama şi, nu în ultimul rând, aflaţi dacă acesta ar înlocui mandatul de senator cu cel de primar al Craiovei.

Rep: - Domnule senator, aniversaţi 27 de ani de când v-aţi înscris în PNL. Astăzi sunteţi la fel de liberal sau aţi schimba ceva?

M.O.O. – Într-adevăr, 3 martie 1990 reprezintă o pagină a istoriei mele pe care nu o privesc cu regret şi nici cu teamă în viitor. De PNL pe mine mă leagă un crez şi acesta m-a ajutat să depăşesc fiecare test politic apărut. Dacă aş schimba ceva, în mod cert n-ar fi platforma. Politica nu e doar glorie. Am trecut şi prin momente dificile, de cumpănă, prin eşecuri. Am trecut şi la şase dimineaţa prin târguri, am auzit huiduieli şi vorbe grele, dar nu am fugit. M-am întors până am îndreptat lucrurile. E o vorbă că binele nu vine după tine, trebuie să-l cauţi tu. După 27 de ani sunt liberal, dar nu mai sunt un simplu liberal.

Rep. – Culoarea politică schimbă culoarea vieţii?

M.O.O. – Culoarea politică este o alegere. Şi ar trebui să fie pentru toţi una de durată. Nu doar că nuanţează viaţa şi îi schimbă direcţiile, îi influenţează până şi umbrele. Cred că reuşitele mele se datorează stabilităţii, statorniciei. Sunt elementele comune ale vieţii mele profesionale şi personale. Am preferat să fiu dedicat culorilor liberale, decât să mi se citească „curcubeul politic” în C.V.

Rep. – Domnule Oprea, îmi amintesc de povestea amuzantă cu Oltcitul dvs. la care aţi renunţat cu greu. S-ar mai plimba şeful de grup de la Senat cu un Oltcit bleu pe străzi?

M.O.O. – Am iubit tare mult acel Oltcit cu care munceam să-mi îndeplinesc sarcinile de tânăr politician. Şeful de la grup s-ar urca fără ruşine într-un Oltcit, doar că, probabil, ar întârzia la toate şedinţele, reuniunile şi ar merge pe banda de urgenţă, ca să fie şi subiect de ştiri. Mă străduiesc să fiu omul care face diferenţa în politică, dar nu m-am gândit să fiu şi politicianul care face diferenţa în trafic. Cert e că ar fi foarte amuzant să experimentez un drum până la Bucureşti, la costum şi cravată, conducând un Oltcit şi spunându-i unui prieten, în dreapta, bancuri cu melci şi ţestoase). Glumesc, dar, sincer, grandomania nu mă caracterizează.

Rep. – 27 de ani sunt o viaţă de om până la urmă. Ce aţi sacrificat pentru carieră ?

M.O.O. – Cei mai mulţi dintre noi, atunci când sunt dependenţi de ceea ce fac, au tendinţa să mişte restul lucrurilor spre susţinerea profesională. Poate e un viciu, poate e un stil de viaţă, poate e de neînţeles. Cel mai mult am sacrificat timpul. Timpul pentru orice altceva.

Rep.- V-aţi gândit să renunţaţi vreodată?

M.O.O. – În momentele tensionate te încearcă îndoiala, ideea că ar fi putut fi altfel şi chiar un gând de retragere, dar apoi stau un minut şi realizez că eu asta fac de la 25 de ani şi nu ştiu altceva mai bine. Lucrez cu legi şi cu oameni. Legat de asta, atunci când mi-e greu, recitesc un citat clasic al lui Auguste Comte care mă mobilizează: „a trăi pentru alţii nu e numai o lege a firii, ci însăşi legea propriei fericiri”.

Rep. – Ştiţi, lui Obama i s-a spus că este politicianul sentimental. Pentru că vorbeşte liber, cu o sinceritate aparte, cu simplitate şi cu prietenie. Cu o naturaleţe pe care nu ţi-o pot proiecta consilierii. V-am urmărit postările, declaraţiile, discursurile, o să-mi permit să fac o asemănare...

M.O.O – Sper să nu mi-o iau în cap cu aşa complimente! Ce pot să zic… dacă te adresezi lumii ca şi când ea e obligată să te asculte orice ai spune, o să te trezeşti singur pe scenă cu un monolog în braţe. Educaţia părinţilor mei m-a făcut să înţeleg că vorba blândă, onestitatea şi umanitatea sunt calităţi pe care, dacă nu le ai, eşti un nimeni. Politicianul sentimental nu este slab. Este de două ori mai motivat să-şi ducă la capăt misiunile şi promisiunile.

Rep. – Apropos de asta, mulţi au comentat că protestele de după apariţia OUG 13 au fost emoţie şi atât. V-aţi fi dorit să fiţi în Piaţa Victoriei la manifestări?

M.O.O. – Cu cât eşti mai mult în jurul celor care comit asemenea nedreptăţi, cu atât te revolţi mai mult. Am simţit că aş fi vrut să strig acolo, în frig, alături de ei, însă, fără dubii, a fost momentul lor. Momentul acela pur de democraţie pe care ţi-e jenă să-l amprentezi cumva, de teamă ca o simplă interpretare să nu-i fure din strălucire. Când am auzit acel comentariu ironic m-am întrebat dacă poporul care se revoltă împotriva nedreptăţilor, dacă lupta la -20 de grade pentru drepturile noastre şi pentru transparenţă, dacă îndârjirea aceea pentru găsirea unui sâmbure de adevăr şi dacă sutele de mii de români care îşi demonstrează necondiţionat ataşamentul faţă de ţara lor şi principii, nu mai emoţionează politicienii vremii, atunci înseamnă că majoritatea politică actuală şi-a ridicat statui, întâi din mândrie şi apoi pentru că piatra nu se sensibilizează. Din fericire, se crapă din când în când.

Rep. – Aţi spus cândva că doljenii sunt pentru dvs. cei mai frumoşi oameni de pe pământ. Vă vedeţi la Primăria Craiovei?

M.O.O. – Nu am întâlnit oameni mai frumoşi ca acasă şi nici nu am de spus poveşti mai frumoase decât cele din mijlocul lor. Orice ar fi, Craiova merită să dea o şansă liberalilor, pentru că are temelie liberală. Dacă destinul meu politic mă va îndrepta spre o asemenea încercare, aş fi onorat să-mi dedic următorii ani craiovenilor şi nevoilor pe care le au. Nu-mi sunt străine nici acum şi aş fi dispus să fac ceea ce alţii doar au vorbit că fac. Oltenii mă cunosc foarte bine, ştiu valoarea cuvântului meu şi m-au votat de fiecare dată pentru că am fost politicianul care a semnalizat la dreapta şi a circulat la dreapta. Şi, în orice situaţie, prefer să merg drept, pentru că nu mi-am construit cariera mergând pe burtă şi făcând „flash-uri din sens opus”.