Opinii

 

Magazinul online: afacerea anului 2017. Ce acte îmi trebuie?

Codul CAEN pentru un magazin online este 4791 - Comerţul cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet.
Această clasă include comerţ cu amănuntul prin case de comenzi sau prin internet. De exemplu, cumpărătorul alege produsul din reclame, cataloage, din informaţiile furnizate de un site, din machete sau alte mijloace de publicitate şi face comanda prin poştă, prin telefon sau prin internet (de obicei prin mijloace speciale furnizate de un site). Produsele cumpărate pot fi livrate clientului prin poştă sau curier ori pot fi descărcate direct de pe internet.

Această clasă include şi comerţul cu amănuntul al oricărui tip de produs solicitat prin comanda poştală, şi vânzarea directă prin intermediul televiziunii, radioului sau telefonului. Include, de asemenea, licitaţii pentru produse vândute cu amănuntul pe internet. Această clasă nu include: vânzarea cu amănuntul a autovehiculelor sau a motocicletelor, a pieselor sau a accesoriilor pentru acestea.

Dacă doreşti să deschizi un magazin online sau offline pentru vânzarea cu amănuntul a autovehiculelor sau motocicletelor şi pieselor sau accesoriilor acestora, codul CAEN pentru magazinul online poate fi:

4511 - Comerţ cu autoturisme şi autovehicule uşoare;
4519 - Comerţ cu alte autovehicule;
4531 - Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule;
4540 - Comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor.

Cum se adaugă codul CAEN pentru magazinul online

Legea comerţului electronic, respectiv Legea nr. 365/2002, nu prevede nicio restricţie în ceea ce priveşte comerţul online. Deci, poate fi vândut online orice tip de produs, chiar şi cele perisabile.

Dacă vrei să înfiinţezi o firmă pentru comerţul online, atunci codul CAEN 4791 trebuie prevăzut în actul constitutiv al societăţii la obiectul principal de activitate. Pentru desfăşurarea în condiţii legale a activităţii, codul CAEN menţionat trebuie autorizat. Acest lucru se face prin completarea unui formular special existent la Registrul Comerţului.
Dacă societatea comercială este înfiinţată şi în actul constitutiv este prevăzut codul CAEN pentru un magazin online (4791), atunci acest cod trebuie autorizat şi trecut ca obiect principal de activitate doar dacă această activitate (comerţul online) va reprezenta activitatea principală a magazinului. Dacă această activitate nu va reprezenta obiectul principal de activitate, atunci va fi suficient ca acest cod CAEN pentru magazinul online să fie autorizat.

Dacă societatea comercială este înfiinţată, dar codul CAEN nu este prevăzut nici ca obiect principal de activitate, nici în cadrul obiectelor secundare de activitate, atunci acesta trebuie adăugat în actul constitutiv al societăţii. Modificarea actului constitutiv al societăţii comerciale se face în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor. Procedura se desfăşoară la Registrul Comerţului.

Informaţii obligatorii

Orice societate comercială care doreşte să îşi vândă produsele online trebuie să afişeze pe site datele de identificare prevăzute la art. 5 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic. În afară de nume, sediu, adresă, număr de telefon etc., pe site trebuie să apară tarifele aferente serviciilor oferite cu precizarea includerii sau nu a TVA-ului şi precizări referitoare la includerea în preţ a cheltuielilor de livrare.
În afară de acestea, magazinul online trebuie să conţină o procedură gratuită prin intermediul căreia să poată fi transmise plângeri şi sesizări.

Contractele la distanţă

Comercializarea produselor se face prin contracte la distanţă. Natura juridică şi specificul acestor contracte sunt reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii.
Acest contract reprezintă, practic, termenii şi condiţiile pe care consumatorul le bifează că este de acord. Acest contract trebuie să conţină, în mod obligatoriu, anumite dispoziţii impuse de art. 6 din actul normativ şi nu trebuie încheiat câte un contract pentru fiecare comandă ca în situaţia clasică.

Casa de marcat

Art. 1 din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale stabileşte că: ”Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor cu numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale“.

În consecinţă, există obligativitatea de a utiliza casa de marcat în situaţia în care produsele magazinului online sunt livrate direct către consumatorul persoană fizică.

În majoritatea cazurilor, produsele comercializate de magazinele online sunt livrate către persoanele fizice prin intermediul firmei de curierat. Astfel, există posibilitatea ca plata produsului să se facă în sistem ramburs. Astfel, firma de curierat încasează contravaloarea produsului, pe care o transferă ulterior în contul magazinului online şi utilizarea casei marcat nu este necesară.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...