Eveniment

Razie într-o discotecă din Zătreni

Sâmbătă noaptea, între orele 1.00 – 3.00, în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza comunei Zătreni, poliţiştii vâlceni din cadrul serviciilor operative Investigarea Criminalităţii Economice, Investigaţii Criminale, Ordine Publică, Criminalistic şi Secţiei 11 Poliţie Rurală Zătreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, au verificat activitatea unui agent economic, ce are ca obiect de activitate discotecă/bar, prilej cu care, au constatat următoarele:

- au fost legitimate 63 de persoane, dintre care 2 au fost conduse la sediul Secţiei 11 Poliţie Rurală Zătreni pentru identificare, în urma refuzului de legitimare.

- au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.800 de lei, dintre care:

• 4 sancţiuni contravenţionale, prevăzute de Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de 1.200 de lei;
• 3 sancţiuni contravenţionale, prevăzute de H.G. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, în valoare de 1.000 de lei;
• 1 sancţiune contravenţională, prevăzută de O.G. 21/1992, privind protecţia consumatorului, în valoare de 1.000 de lei şi
• 1 sancţiune contravenţională, prevăzută de H.G. 984/2005, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în valoare de 600 de lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...