Administraţie

Proiecte de interes comunitar pregătite de Primăria Craiova

Primăria Municipiului Craiova pregăteşte mai multe proiecte de interes comunitar care vor fi accesate, în acest an, pe fonduri europene.

“Priorităţile noastre pentru 2017 sunt reprezentate, printre altele, de achiziţia unui număr de 10 tramvaie, 50 de autobuze şi reabilitarea tronsonului de tramvai de la Henry Ford, staţiile de redresare de la tramvaie care nu au fost abordate şi care sunt eligibile, dar şi reabilitarea depoului de tramvaie. Totodată, intenţionăm să accesăm fondurile europene şi pentru reabilitarea câtorva dintre intersecţiile cu probleme din municipiu, precum cea de la ieşirea din pasajul subteran, intersecţia din capătul bvd. Romanescu, de la Madona şi alte câteva intersecţii pe care intenţionăm să le prindem în aceste proiecte”, a declarat primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu.

Conducerea Primăriei şi-a propus să atace, în 2017, şi axa deschisă finanţărilor europene pentru terenuri degradate. “În zona Craioviţa Veche, avem un teren de 4-5 hectare care poate fi transformat într-un punct de agrement. Este o baltă în jurul căreia vrem să facem un parc”, a menţionat primarul interimar Mihail Genoiu.

Un alt obiectiv pentru care se va încerca obţinerea de fonduri europene este reabilitarea termică a blocurilor. “Noul ghid include, ca noutate, separarea pe orizontală a distribuţiei de energie termică. De săptămâna viitoare, vom avea zilnic întâlniri cu asociaţiile de locatari, în sala mare a primăriei, cărora le vom prezenta ceea ce s-a realizat în ediţia trecută de fonduri europene, blocurile care s-au reabilitat, inclusiv cu fotografii şi filme. Totodată, am invitat proprietari din blocurile deja reabilitate, care să împărtăşească din propria lor experienţă”, a declarat Mihail Genoiu.

Primăria municipiului Craiova continuă şi în acest an procesul de reabilitare al infrastructurii rutiere şi pietonale.

“Imediat ce vremea va permite, vom demara lucrările la strada H. Ford. Beneficiem de o licitaţie pe care am organizat-o în cursul anului trecut şi o putem acum bugeta. Am abordat, totodată, problema peroanelor din acea zonă, unde este un flux foarte mare de oameni, fiind schimburile între ture de la compania Ford. După reabilitarea străzii Henry Ford, va intra în reabilitare Str. Gârleşti şi încercăm să străpungem cu Gârleştiul ieşirea în Centura de Nord. În această etapă de reabilitare, mai sunt incluse străzile Eliza Opran, Razelm, Izvorul Rece, Allecu Russo, Maria Rosseti şi Poienii, străzi aflate într-o stare deplorabilă. Va urma, tot anul acesta, un acord cadru pentru investiţii pe străzile de pământ, pe lângă cel deja existent de reparaţii străzi, acolo unde înlocuieşti asfalt cu asfalt”, a explicat primarul interimar Mihail Genoiu.

Un alt obiectiv aşteptat cu interes de cetăţenii Craiovei, în special de cei care locuiesc la periferie, este luat în calcul de municipalitate. “Anul acesta intenţionăm să facem un acord cadru pentru străzile de la periferie, care nu au avut niciodată asfalt. Pentru o mare parte dintre străzile neasfaltate avem deja studiul de fezabilitate. Tot acest pachet va fi licitat imediat ce avem bugetul pentru a putea interveni asupra lor. De anul acesta, vor fi asfaltate majoritatea străzilor care nu au avut asfalt până acum. Ele vor fi duse la capăt cu proritate, imediat ce va fi demarată procedura de achiziţie publică”, a explicat primarul interimar Mihail Genoiu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...