Administraţia condusă de Nicolae Sărdărescu dovedeşte că intenţia amenajării unui aerodom pe platoul din zona Treapt nu a fost o simplă vorbă în vânt, investiţia urmând a fi realizată în parteneriat cu un concern francez mai repede decât s-ar fi aşteptat mulţi.
Încurajată de realul interes arătat pentru acest proiect de delegaţiile străine care au vizitat recent capitala ceramicii populare, primăria are deja în curs de implementare un proiect a cărui finanţare ar va fi asigurată printr-un parteneriat public-privat. “Administraţia locală pune la dispoziţie doar terenul necesar. Partener va fi un concern francez care va suporta celelalte costuri ale investiţiei, amenajarea pistei pe o lungime de aproximativ 1.000 de metri liniari, a două platforme de aterizare a elicopterelor şi construirea unui mic turn de control şi de garaje pentru avioane uşoare. Costul total al investiţiei va fi de aproximativ 600.000 de euro. Realizarea obiectivului va creşte atractivitatea oraşului staţiune Horezu şi pentru noi tipuri de turişti, cu posibilităţi financiare medii şi mari, cum sunt cei interesaţi de vânătoare, spre exemplu, sau cei care sunt pasionaţi de sejururi mai dese şi doresc să scurteze durata deplasării la obiectivele vizate. Platformele heliport vor fi utile şi pentru elicopterele SMURD. Avem deja făcut proiectul tehnic pentru aerodrom”, explică primarul Nicolae Sărdărescu.
Piaţă cu parcare la demisol, la fel ca la Râmnicu Vâlcea
Vineri, 10 februarie, Sala de Conferinţe de la Casa de Cultură “Constantin Brâncoveanu” din Horezu a găzduit o nouă dezbatere publică (a doua din acest an deja) convocată de primarul Nicolae Sărdărescu. Tema întâlnirii dintre reprezentanţii administraţiei locale şi cetăţeni a reprezentant-o propunerea de relocare a Pieţei orăşeneşti la etajul parcării ce urmează a fi construită în zona Fortuna din localitate. Modelul este preluat de la administraţia din Râmnicu Vâlcea, constând practic în construirea unui complex multifuncţional, cu piaţă la parter şi parcare pentru comercianţi la demisol. De asemenea, pe actualul amplasament al pieţei, primăria propune construirea unei şcoli destinate învăţământului primar, cu 15 săli de clasă.