Cercetaşii din Grupul de Iniţiativă „Radu de la Afumaţi” Râmnicu Vâlcea revin în atenţia noastră cu o nouă activitate de succes.
În perioada 3-5 februarie 2017, s-a desfăşurat sub sloganul „Sătic - o nouă provocare”, într-un ţinut de basm din Piatra Craiului, a doua ediţie a Şcolii de iarnă a Grupului.
Au fost trei zile de poveste, în care liderii s-au străduit să ofere activităţi cât mai educative, interesante şi atractive. Cercetaşii au învăţat diferite tipuri de noduri, să se orienteze, să codeze/decodeze mesaje, modalităţi de semnalizare, reguli de deplasare.
Pe lângă activităţile de mai sus accentul a fost pus şi pe dezvoltarea personală şi o mulţime de jocuri.
În ultima zi, drept răsplată pentru comportamentul exemplar, cercetaşii s-au bucurat de senzaţii tari cu ajutorul tirolianei.
Au fost trei zile minunate de iniţiativă, entuziasm, joc şi voie bună.