Economic

Pasul înapoi făcut de Guvern readuce euro la 4,50 lei

Leul a avut în perioada analizată o evoluţie descendentă faţă de principalele valute, în ciuda faptului că alte monede din regiune s-au apreciat faţă de euro.

Cursul monedei unice a crescut de la 4,5038, la începutul intervalului, la 4,5337 lei, în data de 2 februarie, nivel care nu a mai fost atins de la finalul anului trecut, într-o şedinţă în care cotaţiile au urcat până la 4,553 lei.

Deprecierea leului s-a datorat temerilor investitorilor faţă de situaţia explozivă din ţară, după ce sute de mii de români au protestat împotriva ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor penale.

La finalul perioadei, media euro a coborât la 4,5095 lei, tranzacţiile realizându-se între 4,507 şi 4,5240 lei. Aprecierea leului s-a datorat, conform analiştilor, unor intrări speculative de capital pe piaţa titlurilor de stat româneşti, cu scopul de a profita de creşterea sensibilă a randamentelor acestora. Spre finalul zilei cotaţiile au revenit pe creştere, la 4,518 – 4,521 lei.

Reducerea numărului de participanţi la proteste, după ce premierul Grindeanu a anunţat abrogarea OUG, va calma investitorii, iar euro va reveni în jurul pragului de 4,50 lei, care s-a conturat ca fiind unul important încă de la începutul anului.

Dolarul american a avut o evoluţie mai stabilă, cursul său fluctuând între 4,1935 şi 4,2075 lei, media de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,1994, într-o şedinţă în care cotaţiile din piaţă au fluctuat între 4,194 şi 4,209 lei.

Moneda elveţiană a arătat în ultima perioadă o tendinţă de apreciere pe pieţele internaţionale, ea tranzacţionându-se în perioada analizată între 1,064 şi 1,071 franci/euro. Pe acest fond, media ei a fluctuat între 4,2131 şi 4,2444 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilită la 4,2182 lei.

Monedele din regiune au avut o evoluţie apreciativă faţă de euro. Cea mai bună performanţă a avut-o cea poloneză, care a scăzut la sfârşitul perioadei până la 4,279 zloţi, faţă de 4,339 zloţi, la începutul ei. Moneda maghiară a stagnat în apropierea pragului de 310 forinţi.

Entuziasmul adus pe pieţele internaţionale de victoria lui Donald Trump la preşedinţia SUA s-a estompat în ultimele săptămâni, astfel că euro a crescut, în perioada analizată, până la 1,0819 dolari, maxim al ultimelor două luni. La finalul intervalului, tranzacţiile de pe pieţele internaţionale s-au realizat între 1,0714 şi 1,0798 dolari.

Scăderea dolarului poate fi pusă pe seama declaraţiilor oficialilor americani referitoare la faptul că acesta este supraevaluat, ceea ce creează probleme exportatorilor din SUA, dar şi pe semnele de întrebare privind numărul majorărilor de dobândă la care va recurge Rezerva Federală în cursul acestui an. La întâlnirea Comitetului de politică monetară al Fed de la jumătatea săptămânii trecute s-a decis menţinerea dobânzii în culoarul 0,50 – 0,75%, fără a se indica dacă în cursul acestui an vor avea loc trei majorări, aşa cum s-a conturat la finalul lui 2016.

Analiza cuprinde perioada 31 ianuarie – 6 februarie​

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...