Motto: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.”
Evanghelia după Matei, capitolul 26, 52.

Terorismul[1] nu a apărut din neant. Şi nici de ieri sau alaltăieri, decât pentru cei care nu pot sau nu vor să ştie mai mult. Cum nu este doar un fenomen al zilelor noastre. A apărut din negura timpului, fiind asociat cu tendinţa înlăturării unor lideri, dezavuaţi pentru modul lor de a conduce state, mari armate, confruntaţi cu dorinţa omenească a altora de a le răpi puterea, laurii, gloria, bogăţia etc.

Istorie, dar nu numai

În timp, doar unele dintre cauzele generatoare şi formele de manifestare s-au schimbat. Mai ales, ca urmare a evoluţiei ştiinţei şi tehnicii. În rest, după reforma protestantă iniţiată de Martin Luther în 1517, istoria bătrânului nostru continent a stat adesea sub semnul conflictului produs de motive religioase. Noaptea a fost sfetnicul bun al utilizatorilor armelor albe (folosite nu numai noaptea!): noaptea unor „sfinţi”, precum Bartolomeu (în noaptea de 23/24 august 1572, circa 3.000 de protestanţi din Paris au fost masacraţi de către o populaţie abil manipulată de către catolicii majoritari)[2], sau alte nopţi şi zile... fără număr.

Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648) este un prim exemplu de conflict european generalizat, în care - pentru rezolvarea unor probleme politice - s-au folosit tot pretexte religioase. Sfârşitul său, marcat de mari pierderi materiale şi umane, adus de pacea westfalică[3], a retrasat harta Europei pentru mai bine de o sută de ani.

Mai grav este atunci când terorismul îmbracă haina terorismului de stat, aşa cum, nu de puţine ori s-a întâmplat în istorie. „Noaptea cuţitelor lungi”[4] (tot noaptea, şi nu doar cu ascuţişul cuţitelor!) este un asemenea exemplu de terorism. Ca şi „Noaptea de cristal” (în germană Kristallnacht)[5].

Se uită cu uşurinţă - tocmai acum, când comemorăm împlinirea a 100 şi ceva de ani de la acele evenimente - că lumea în care trăim îşi are începuturile în prima conflagraţie mondială. Şi tot un act terorist a fost declanşatorul Primului Război Mondial (atentatul de la Sarajevo unde, la 15/28 iunie 1914, a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei). Iar împuşcătura trasă asupra lui s-a auzit în toată lumea! Şi încă se mai aude şi în Europa de astăzi!

Şi în istoria noastră recentă statul şi-a folosit instituţiile pentru a-şi rezolva probleme pe care regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea (1930-1940), cel comunist al lui Gh. Gheorghiu-Dej (1945-1965) şi cel dus „pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie” de Nicolae Ceauşescu (1965-1989), au gestionat crize reale sau inventate prin eliminarea fizică - cel mai adesea fără niciun fel de judecată - a prezumtivilor lor autori. În ce ne priveşte, omorârea fără judecată a unor cetăţeni (prin implicarea directă a unor slujbaşi ai statului), nu este altceva decât o manifestare a practicii unor instituţii ale statului totalitar de a-şi manifesta loialitatea.

Omorul extrajudiciar ai căror autori rămân adesea „nedescopetiţi” şi/ sau nepedepsiţi a dus şi duce la o adevărată spirală a violenţei necontrolate, aşa cum s-a întâmplat cu legionarii. Statul i-a asasinat (fără judecată) pe autorii unor atentate comise din motive politice, iar legionarii i-au asasinat pe aceia pe care îi considerau ca fiind responsabilii morali ai respectivelor politici/ măsuri de forţă. După care tot statul a impus - prin scribălăii săi de casă - judecarea şi condamnarea lor istorică în... contumacie!

Colonialismul a stat la temelia multor conflicte din lumea ultimelor veacuri. Purtate fie între europenii care îşi disputau ocuparea unor teritorii de peste mări şi ţări, fie între aceştia şi autohtonii răzvrătiţi.
Despre cauzele stărilor conflictuale dintre musulmanii şi creştinii din lumea de astăzi am scris nu demult[6].

Puţină teorie nu strică

Concepţiile fundamentaliste şi intolerante se manifestă în chiar sânul civilizaţiei occidentale, fiind promovate de către unii dintre cei care i-au cunoscut valorile, dar care acţionează prin mijloace teroriste împotriva acestora. Asemenea indivizi, al căror număr a crescut ca urmare a afluxului de islamişti din ultimii doi-trei ani, prin încercarea de a-şi impune legea lor, sapă la temeliile unei societăţi întemeiată pe drepturi şi libertăţi, garantate tuturor cetăţenilor. Prin modul violent de manifestare a unor contestatari din ce în ce mai radicali, sunt zdruncinate înseşi temeliile prezente şi viitoare ale acesteia.

Permisiunea constituirii unor zone de non-drept în unele din marile metropole vestice (prin lipsa de reacţii preventive ale instituţiilor acestor state), în cartiere locuite compact de o populaţie musulmană neşcolarizată şi confruntată cu fenomenul unui şomaj endemic (de circa 30-35% în rândul tinerilor), a contribuit la crearea unui teren fertil de manifestare a unor fenomene de patologie socială, a unor reacţii asimetrice faţă de tendinţele de dezvoltare a acestor societăţi.

Formele de manifestare a terorismului contemporan, dacă le judecăm după standardele noastre, au dobândit un caracter care frizează patologicul, anormalitatea, justificându-se prin ură. Din cealaltă parte, ele par a fi o simplă reglare de conturi prin folosirea de către atentatorii sinucigaşi a singurelor mijloace care le stau la îndemână.

Printre cauzele care-l produc, a căror cunoaştere se impune pentru a-i diminua impactul în vederea eradicării lor, putem enumera: perceperea diferită a unor sisteme de valori; ura pe care cel slab o are împotriva celui puternic, determinată de negarea ordinii existente la un moment dat; manifestarea unor convingeri întemeiate pe alte valori materiale şi spirituale; protestul împotriva inegalităţilor şi a accentuării polarizării sociale; răspunsul celui care recurge la utilizarea acestor metode fiind considerat drept o reacţie normală la acţiuni teroriste care îl vizează; tendinţa de a distruge fără a fi preocupat şi de construcţie etc.

Acţiunea susţinută asupra cauzelor care generează terorismul reprezintă calea cea mai directă şi eficientă pentru diminuarea - într-o primă fază - şi ulterior pentru eradicarea lor.

Acţiunile teroriste, pe care nu le poţi preveni (deoarece nu ştii când / care o să fie următorul obiectiv vizat), se manifestă printr-o multitudine de forme: de la suprimarea violentă a vieţii unor personalităţi, până la distrugerea sistematică a unor obiective strategice; de la distrugerea sistemului de comunicaţii până la inducerea panicii generalizate ca urmare a unor atacuri soldate cu mulţi morţi şi răniţi; de la virusarea reţelei de internet până la spargerea codurilor de acces ale unor sisteme sofisticate de control.

„Dezavantajul” civilizaţiei în lupta asimetrică pe care-o duce cu organizaţiile teroriste este că prima nu poate şti nici când, nici unde şi nici cum se va produce următorul atac terorist.

Tocmai în aceasta constă forţa demolatoare psihologic a acţiunilor teroriste, neexistând posibilitatea de a previziona şi pregăti din timp contrareacţii.

Va urma

___________________________

[1] Termenul de terorism vine din limba latină, de la cuvântul terror-terroris, şi are conotaţie militară. După mai multe încercări (în 1925, fiind definit drept „crimă internaţională”, în 1935-1936 considerat drept „acte criminale îndreptate împotriva unui stat”), la 9 decembrie 1985, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat o primă rezoluţie de condamnare a actelor teroriste, definindu-le ca „acte criminale”.
[2] În următoarele două luni, în Franţa au fost omorâţi circa 30.000 de hughenoţi (protestanţi), restul emigrând sau fiind alungaţi. A fost consecinţa unui şi a devenit cauza altui război religios. A fost generat de dorinţa regalităţii (sub pretextul organizării unui complot împotriva regelui) şi a bisericii catolice majoritare de a-şi impune autoritatea. Masacrul, care a durat trei zile în Paris şi mai multe săptămâni în restul ţării, a fost astfel definit de istoricul Jules Michelet: „Sfântul Bartolomeu nu a durat o zi, ci un sezon”!
[3] Numită astfel deoarece tratatele de pace s-au semnat în două localităţi din Westfalia: Osnabrük (cel dintre Sfântul Imperiu Roman de neam Germanic şi Suedia) şi Münster (cel dintre Sfântul Imperiu Roman şi Franţa).
[4] A avut loc în Germania între 30 iunie şi 2 iulie 1934, regimul nazist folosind instituţiile statului pentru suprimarea lui Ernst Röhm, liderul Batalioanelor da Asalt (SA), organizaţie paramilitară nazistă (de care Hitler se folosise copios, pentru a-şi asigura accesul la putere) şi a câtorva sute de apropiaţi ai lui. Expresia (în limba germană Nacht der langen Messer), denumeşte o acţiune de răzbunare; acţiunea a fost prezentată oficial ca fiind o măsură legală, considerată ca fiind imperios necesară: „Măsurile luate în datele de 30 iunie, 1 şi 2 iulie pentru a suprima atacurile trădătoare sunt legale, ca acte de autoapărare a Statului.”
[5] Pogromul declanşat de regimul nazist între 9 şi 13 noiembrie 1938, soldat cu devastarea a 1.668 de sinagogi (dintre care 267 incendiate), vandalizarea apeste 7.000 de magazine evreieşti, omorârea a circa 400 de evrei, arestarea şi închiderea în lagăre a altor 30.000.
[6]http://www.criterii.ro/index.php/en/national/15958-eseu-despre-radacina-conflictelor-dintre-crestini-si-musulmani