Opinii

 

Turcia şi creştinismul

Turcia parcurge un moment crucial al istoriei sale, asemănător cu acela al admiterii României în NATO şi UE. Numai că, dacă primirea noastră s-a datorat exclusiv unor motive conjuncturale/ geo-strategice, republica turcă încearcă să valorifice maximal şansa ce i-a fost oferită - pe tavă - de conflictul distrugător din Siria şi din Irak. Unde, alături de cetele de şturlubatici interni - separaţi de motive politico-religioase, s-a alăturat şi un factor exclusiv religios, reprezentat de gruparea de fanatici numită IS/DAESH. Care, profitând de instabilitatea funciară din Irak şi Siria şi-a tăit o ditamai halca din teritoriul celor două state şi a pus bazele unui... „califat” ultra religios, cu pretenţia de a-şi extinde stăpânirea asupra a tot ceea ce mişcă pe lumea asta. Conjugate, cele două pericole au avut drept consecinţă alungarea a aproape jumătate din populaţia Siriei, dintre care circa 3 milioane de oameni au intrat în Turcia. De unde, prin toate metodele cunoscute sau atunci patentate, au încercat să imigreze spre Europa. Oricum,nu doar de ieri sau de azi, pământul tuturor făgăduinţelor pentru toţi fomiştii! Astfel că numai în anul 2015, ca într-o contracruciadă târzie, i-au penetrat porţile balcanice peste un milion care, împreună cu ceilalţi mergători pe ape sau pe uscat, au săltat numărul imigranţilor la circa 1,5 milioane de suflete! Şi asta într-un singur an!

Turcia a înţeles că având la brăcinar cheile continentului, trebuie să tragă oarece foloase. Şi repede, până nu le vin alte idei liderilor debusolaţi ai U.E. Punând presiune şi condiţionând dur rolul de chelar al Europei unite, speră să estompeze unele din cauzele care nu au cum s-o apropie de momentul admiterii în uniune. Represiunea violentă, constantă şi disproporţionată a mişcării kurzilor din interior sau din afară (Irak, Siria etc.), întoarcerea de la statul laic întemeiat de Mustafa Kemal Atatürk spre un islamism combinat cu statul, reprimarea puţinilor creştini care mai există acolo, înlăturarea prin violenţă a oricărei încercări de opoziţie, sunt doar câteva dintre acestea. Pe fondul disputelor interne, pe nesimţite, aceştia din urmă încasează lovitură după lovitură din partea unor autorităţi care încearcă să-şi justifice asemenea măsuri prin necesitatea apărării statului în faţa pericolelor interne şi externe!

Decembrie 2015 a adus în prim plan cele petrecute în oraşul Bolu (situat la aproximativ 200 de kilometri est de Istanbul) unde, în cadrul unui spectacol stradal ruşinos, Moş Crăciun a fost supus unui „proces” public, terminat cu o... achitare; în semn de recunoştinţă (pentru că a fost lăsat în viaţă), el s-a convertit la Islam[1]!

După 1923, de-abia în anul 2014 Republica Turcia a permis construirea unei biserici la Istanbul, lăcaşul urmând să fie ridicat în cartierul Yesilkoy, pe coasta Mării Marmara, pe un teren acordat de municipalitate[2]. Biserica aparţine micii comunităţi siriace (asiriene) o veche minoritate, care nu mai reprezintă decât circa 20.000 de suflete, trăitoare în majoritate în sud-estul Anatoliei.

Sub presiunea unei Europe a apărării drepturilor fundamentale ale omului, prin 2011, guvernul de la Ankara a hotărât retrocedarea tuturor bunurilor confiscate începând din anul 1936 de la instituţiile minorităţilor religioase din Turcia. Principala beneficiară urmează să fie Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, căreia ar urma să-i fie restituite aproape 1.000 de proprietăţi. Şi asta pentru că toate confiscările, care au afectat şi alte culte, au fost declarate ca fiind ilegale de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Printre proprietăţile confiscate se află spitale, şcoli, cimitire etc. În situaţia în care, între timp, aceste proprietăţi au fost înstrăinate, statul va acorda despăgubiri egale cu preţul lor de piaţă. Numărul creştinilor de diferite confesiuni din Turcia zilelor noastre este de circa 100.000 de oameni care, împreună cu aprox. 25.000 de evrei, reprezintă mai puţin de 2 % din totalitatea populaţiei.

Recent, guvernul islamist al Turciei şi-a intensificat atitudinea anticreştină, prin trecerea în proprietatea statului a tuturor bisericilor creştine din oraşul Diyarbakir. Rând pe rând, 6 biserici de rit ortodox, catolic şi protestant, dintre care una veche de peste 1700 de ani, au ajuns în proprietatea statului turc. Ordinul de confiscare a acestor biserici a fost dat la 25 martie 2016, de guvernul regimului Erdogan, susţinându-se oficial că măsura nu are nicio motivaţie de ordin religios. Autorităţile au pretins că doresc să reconstruiască şi să reabiliteze centrul istoric al oraşului, distrus în mare parte de conflictul dintre militanţii kurzi PKK şi forţele armate guvernamentale[3].

Departe de a reprezenta un motiv de linişte, această măsură a avut darul să-i disperseze pe creştinii din acel spaţiu, reflectând constanţa unei politici care doar aparent alternează decizii care par a fi în favoarea adepţilor altor religii decât cea a populaţiei majoritare, cu măsuri de cruntă persecuţie a acestora.

Pe când statul turc se corceşte din nou (şi la vedere) cu islamismul radical, autorităţile de la Bucureşti - de la Ion Iliescu încoace - fac sluj şi se întrec în a oferi un loc cât mai încăpător pentru a construi în capitală o moschee asemănătoare prin dimensiuni cu vestita Catedrală a mântuirii neamului! Ca şi cum ne-ar mai putea mântui cineva după năvala paşnică a hoardelor asiatice aducătoare de... islam! Povestea cu nu ştiu care capitulaţii medievale munteano-moldo turce, prin care domnitori români ar fi condiţionat acceptarea suzeranităţii otomane de interdicţia ridicării de moschei în teritoriul nord dunărean nu mai ţine, chiar dacă reprezentanţi ai boierimii autohtone au încercat s-o folosească pe la 1772 la tratativele de pace dintre Rusia şi Turcia de la Focşani[4]! Şi după ei, mulţi alţii.

Acum altele sunt datele problemei, iar călăreţii orientali nu mai vin călare pe cai mari ci direct pe femeile şi fetele noastre! Chiar dacă unii dintre noi nu-şi mai încap în piele de „mândria” că noi nu am dat copii turcilor drept obligaţie vasalică! Ca şi cum ar mai conta ce nu am făcut în negura timpului, în raport cu ceea ce facem acum, la... greu!

Degeaba încercăm să ne amăgim cu eroismul searbăd al unor mituri care nu mai slujesc cu nimic intereselor românilor de astăzi! Când suntem dispuşi să le dăm tot la toţi: femei, bogăţii ale solului şi subsolului, bruma de industrie care ne-a mai rămas! Şi mai ales, pe... toate!

Pentru a găsi răspunsuri adecvate problemelor care ne bat cu putere în uşă, nu tradiţia ne ajută, ci cantitatea de sânge care circulă prin anumite părţi ale corpurilor fizice ale liderilor noştri de azi! Care, deşi sunt mulţi, fie că-s muţi, orbi sau, de-a dreptul, proşti.

Dacă-s depăşiţi de situaţie, să plece! Nu ne interesează unde, ci pe cine putem pune în loc. Că în penuria asta de ofertanţi, nu se întrevede nicio perspectivă mai de... Doamne ajută!


____________________________________
[1] http://www.agerpres.ro/lifestyle/2015/12/30/turcia-sceneta-stradala-in-care-mos-craciun-se-converteste-din-proprie-initiativa-la-islam-20-00-31 http://www.activenews.ro/externe/Mos-Craciun-se-converteste-din-proprie-initiativa-la-Islam-intr-o-sceneta-stradala-din-Turcia-128406
[2] http://www.timpul.md/articol/turcia-a-autorizat-constructia-unei-biserici-la-istanbul-pentru-prima-data-din-1923-68069.html http://www.napocanews.ro/2015/01/dupa-90-ani-turcia-permite-construirea-unei-noi-biserici-crestine-pe-teritoriul-sau.html [3] http://www.activenews.ro/externe/Guvernul-islamist-de-la-Ankara-a-confiscat-mai-multe-biserici-CRESTINE-din-sudul-Turciei-declarandu-le-PROPRIETATE-DE-STAT.-Nu-si-moscheile-132531 [4] Capitulaţiile au fost considerate ca fiind doar nişte „falsuri patriotice”: https://ro.wikipedia.org/wiki/Capitula%C8%9Biile_dintre_Imperiul_Otoman_%C8%99i_%C8%9B%C4%83rile_rom%C3%A2ne http://www.1812.md/capitulatiile-tarii-romanesti-si-moldovei-incheiate-cu-poarta-otomana/

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...