În urma unei avarii la cazanele CET 2 a fost oprită, duminică dimineaţă, furnizarea căldurii în municipiul Craiova. Reprezentanţii CET 2 ne-au asigurat că vor rezolva problemele apărute în cel mai scurt timp.
Primarul interimar al Craiovei, dl. Mihail Genoiu, a participat, în urmă cu puţin timp, la discuţiile dintre reprezentanţii Complexului Energetic de Termoficare Craiova 2 şi Secretarul de Stat al Ministerului Energiei, dl. Doru Vişan.
"Încă de la primele ore ale dimineţii, am fost în legătură cu reprezentanţii CET 2 pentru a afla ce s-a întâmplat şi care sunt paşii ce urmează a fi întreprinşi astfel încât craiovenii să aibă căldură în calorifere în cel mai scurt timp. În urma întâlnirii cu dl. Doru Vişan, s-au făcut cunoscute demersurile luate de conducerea CET 2 pentru remedierea avariei apărute în noaptea de sâmbătă spre duminică la cazanele care furnizează apă caldă în municipiul Craiova", a declarat dl. Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.
Specialiştii CET 2 au afirmat că estimează ca instalaţiile de încălzire necesare termoficării din interiorul complexului să fie puse în funcţiune în jurul orei 16.00, urmând ca reluarea furnizării agentului termic către populaţie să fie asigurată, în mod gradual, începând cu ora 19.00, în seara acestei zile de duminică, 22 ianuarie.
În scurt timp, reprezentanţii CET 2 vor comunica opiniei publice detaliile tehnice legate de apariţia avariei şi modalităţile de remediere.
......
"Avaria a avut loc azi-noapte la orele 24.00, de atunci se funcţionează cu 2 cazane mai mici, care furnizează agent termic la o temperatură de 40-50 grade, faţă de 105 grade cât este normal. La ora 10, s-a repornit cazanul care a avut defecţiunea şi sperăm ca la ora 17 să funcţioneze la capacitate maximă. Domnul ministru al Energiei, Toma Petcu, a dispus deplasarea urgentă la Craiova a secretarului de stat Doru Vişan pentru a lua măsurile necesare astfel încât un asemenea eveniment nedorit să nu se mai întâmple în această iarnă. În acelaşi timp, primarul interimar Mihai Genoiu urmăreşte ca remedierea avariilor de la CET 2 să se facă în regim de urgenţă", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Vă redăm mai jos comunicatul transmis de la Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Craiova II:
“Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Craiova II anunţă întreruperea furnizării agentului termic pentru încălzire şi prepararea apei calde menajere în municipiul Craiova, astăzi 22 ianuarie 2017, din cauza unei avarii produsă la SE Craiova II. Reluarea furnizării agentului termic se va face în jurul orei 19.00.
Conducerea companiei transmite locuitorilor scuzele de rigoare pentru disconfortul creat, asigurându-i că vor fi făcute toate eforturile pentru reducerea timpului de remediere a avariei.”
Mulţumim pentru înţelegere