CIECH Soda România, unitatea de producţie CIECH Group cu sediul în Râmnicu Vâlcea, a implementat în anul 2016 un plan de investiţii de 33,5 milioane RON menit creşterii eficienţei şi asigurării activităţii pe termen lung. Drept consecinţă, compania a reuşit o producţie record în 2016.
Planul de investiţii a inclus achiziţia unor echipamente noi, precum pompe de apă şi de vid, sisteme de curăţare a prafului pentru zonele de încărcare şi ambalare, două coloane de carbonare, precum şi lucrări de modernizare a locomotivei trenului cu şină îngustă folosit în incinta uzinei. Simultan, au avut lor lucrări de modernizare şi curăţare a coloanei de gaz şi a instalaţiei Kiln nr.2.
În decembrie 2016, compania a început lucrările la ultima fază a planului de investiţii, constând în achiziţia şi instalarea unui nou compresor, care este aşteptat să înceapă să funcţioneze oficial până la sfârşitul lunii ianuarie 2017.
"Toate aceste investiţii sunt vitale pentru asigurarea unor standarde de producţie competitivă în cazul CIECH Soda România, care se confruntă cu o presiune concurenţială tot mai mare din partea unor jucători noi de pe piaţă şi a situaţiei economice fluide din regiunile geografice unde ne exportăm produsele. Exportăm circa 85% din producţia noastră în Europa de Est, Orientul Apropiat şi Asia, unde sunt activi producătorii nou intraţi pe piaţă, şi unde cererea şi preţurile sunt fluctuante", a declarat Witold Urbanowski, CEO CIECH Soda România.
Uzina din Râmnicu Vâlcea trece printr-un proces riguros de transformare după achiziţia ei de către CIECH Group acum 10 ani. În această perioadă, au fost investite 220 milioane euro pentru asigurarea supravieţuirii, restructurării şi renovării instalaţiilor care au fost construite iniţial în anii '60. În cadrul unei prime etape, care a avut loc între 2006 şi 2013, instalaţiile vechi au fost parţial reconstruite, investiţiile ridicându-se la 39 milioane euro. După aceea, au fost efectuate investiţii cheie după cum urmează:
În cursul anului 2014 au fost investite 10 milioane euro în creşterea productivităţii prin achiziţionarea unei noi instalaţii de calcinat, instalaţia nr.4. Noul echipament a asigurat o creştere a producţiei de la 420.000 tone de sodă calcinată pe an la peste 500.000 tone de sodă calcinată pe an. În acelaşi timp, a asigurat posibilitatea de atingere a unor economii de scară de care era nevoie pentru dobândirea noului nivel de profitabilitate.
În cursul anului 2015, a fost efectuată o creştere de capital de 100 milioane euro pentru asigurarea condiţiilor de soliditate financiară de care era nevoie pentru proiectele de dezvoltare care vor urma.
Eforturile de investiţii au fost direcţionate către menţinerea competitivităţii companiei, şi s-au concentrat pe producţia de sodă calcinată.
Despre CIECH Soda România
CIECH Soda România este prima unitate de producţie CIECH Group din afara Poloniei şi este singurul producător de sodă calcinată rămas activ în industria chimică din România. Uzina a fost preluată de Grupul CIECH în anul 2006. Echipa, de aproximativ 600 de persoane a CSR, asigură soda calcinată şi silicat de sodiu - solid şi lichid pentru România, Ungaria, Bulgaria, Moldova, Orientul Mijlociu şi India.
Despre CIECH Group – 70 de ani de prezenţă pe pieţele globale
CIECH este un grup internaţional, gestionat profesionist, cu rădăcini poloneze şi cu o poziţie bine stabilită de lider al sectorului chimic în Europa Centrală şi de Est. Fabrică produse care sunt utilizate la producerea unor articole necesare în viaţa de zi cu zi a oamenilor din întreaga lume – produse de ultimă generaţie şi de cea mai înaltă calitate. Profitând de sprijinul unui investitor strategic de încredere, Grupul implementează o strategie de dezvoltare globală, extinzându-şi vânzările pe pieţele lumii. În acelaşi timp, combină abordarea modernă a afacerilor cu tradiţia de producţie care se întinde înapoi în timp până în anul 1882.
Mai multe informaţii: www.ciechgroup.com