Eveniment

Percheziţii în Vâlcea într-un dosar penal de furt calificat

Trei tineri din Bălceşti au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Bălceşti

UPDATE:

La data de 13 ianuarie a.c., Judecătoria Bălceşti a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, faţă de C.D., de 39 de ani, B.M., de 26 de ani S.M.A., de 21 de ani, toţi din oraşul Bălceşti, bănuiţi de sustragerea unui ATV, 2 generatoare de curent, 2 drujbe, băuturi alcoolice şi mai multe unelte electrice, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei, dintr-o gospodărie din comuna Ghioroiu.

Cei trei vânduseră ATV–ul unui cumpărător de bună credinţă, din judeţul Gorj, fiind însă recuperat de poliţişti şi predat proprietarului.

Persoanele în cauză au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, faţă de acestea efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz.

..............................

Joi, 12 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Bălceşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat 3 percheziţii, la domiciliile a 3 persoane din oraşul Bălceşti bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat, faţă de care a fost luată şi măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti cu propunere de arestare preventivă.

Din investigaţii rezultă faptul că, în noaptea de 26/27 noiembrie 2016, C.D., de 39 de ani, B.M., de 26 de ani S.M.A., de 21 de ani, toţi domiciliaţi în oraşul Bălceşti, ar fi escaladat gardul împrejmuitor al unei locuinţe din comuna Ghioroiu şi ar fi pătruns în garaj, pe o fereastră, de unde ar fi sustras 1 ATV, 2 generatoare de curent, 2 drujbe, băuturi alcoolice şi mai multe unelte electrice, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii de investigaţii criminale au obţinut autorizaţii pentru percheziţionarea locuinţelor celor 3 persoane bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat, iar în dimineaţa zilei de 12 ianuarie a.c., au descins la locuinţele acestora şi au pus în aplicare 4 mandate de aducere la sediul Poliţiei Bălceşti.

Persoanele în cauză reuşiseră să înstrăineze toate bunurile sustrase, însă poliţiştii au reuşit recuperarea ATV – ului de la un cumpărător de bună credinţă, care, de asemenea, a fost condus la poliţie pentru declaraţii.

Faţă de cei trei a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti cu propunerea de arestare preventivă.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...