Administraţie

Victor Stănculescu, retragere jalnică a demisiei din CJ Vâlcea după eşecul de la Parlamentare

Avocatul ameninţă acum conducerea instituţiei cu plângeri penale dacă nu i se ia în considerare cererea de retragere a demisiei înregistrată la sfârşit de noiembrie

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea din noiembrie 2016, consilierii judeţeni PNL Victor Stănculescu şi Romulus Bulacu anunţau public, chiar din plenul întâlnirii, că şi-au înregistrat demisiile din calităţile de aleşi judeţeni. Ambii voiau să transmită şi un mesaj politic ferm, potrivit căruia erau siguri de eligibilitatea locurilor pe care le ocupau pe listele de candidaţi ale PNL Vâlcea pentru Parlamentare. Din 11 decembrie a fost cât se poate de clar că şi Romulus Bulacu a avut emoţii serioase pentru postul său de senator, obţinut la redistribuire, în ultima clipă. Însă ocupantul locului secund pe lista pentru Camera Deputaţilor, avocatul Victor Stănculescu, a pierdut lamentabil şansa de a fi parlamentar, peneliştii înregistrând la Vâlcea un scor istoric în sens negativ, pentru prima dată după 16 ani sub scorul naţional al partidului (20,74%).

În şedinţa de vineri, 30 decembrie, a CJ Vâlcea, punctul şase de pe ordinea de zi este chiar un Proiect de hotărâre privind încetarea de drept, înainte de termen, prin demisie, a mandatului de consilier judeţean al lui Victor-George Stănculescu. Săptămâna trecută, penelistul a depus însă o cerere de retragere a demisiei sale. Chiar dacă recunoaşte că, într-o anumită interpretare juridică, a doua cerere depusă de el a fost tardivă, Stănculescu susţine că de ea se ia act în următoarea şedinţă de consiliu judeţean. Acum, ameninţă conducerea CJ Vâlcea cu plângeri penale.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...