Sub Lupă

Pârtia de schi de la Vidra e în aer!

Potrivit hotărârii Judecătoriei Târgu Mureş în cazul împroprietăririlor abuzive de la Obârşia Lotrului, dispar din punct de vedere juridic titlurile de proprietate pentru 886,42 hectare de teren din zonă

Magistraţii Judecătoriei Târgu Mureş s-au pronunţat miercuri, 21 decembrie 2016, în complicatul dosar nr. 7.515/90/2006 care priveşte anularea unor împroprietăriri abuzive de munţi situaţi în zona Obârşia Lotrului (comunele vâlcene Voineasa, Mălaia şi Vaideeni), cu complicitatea a numeroşi factori locali de decizie. Analizând atent hotărârea instanţei de fond (hotărâre ce poate fi atacată cu recurs) rezultă că, momentan cel puţin, dispar din punct de vedere juridic titlurile de proprietate pentru 886,42 hectare situate la Obârşie, inclusiv tot terenul de sub pârtia de schi de la Vidra, administrată de Transalpina Ski Resort.

Cazul de la Târgu Mureş este, reamintim, de fapt un caz rejudecat, conform unei decizii a Tribunalului Mureş din 2014, care a mai dispus, la vremea respectivă, şi casarea, printre altele, a sentinţei civile nr. 550 din 23 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. 490/2006, în care au fost admise în parte cererile reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora pentru terenuri forestiere în suprafaţă totală de peste 886,42 hectare situate în punctul Obârşia Lotrului, comuna Voineasa – Vâlcea, o mare parte dintre acestea fiind revendicate de familia fostului şef de Ocol Silvic Voineasa, Gheorghe Deaconeasa, în prezent pedepsit cu ani grei de închisoare în urma acuzaţiilor procurorilor DNA.

La antepenultimul termen (12 octombrie 2016) judecătorii instanţei din Târgu Mureş au emis adrese unui număr impresionant de instituţii abilitate a face lumină în acest încâlcit cu premeditare caz, astfel încât să fie eliminate toate posibilele confuzii între nume de proprietari titulari insinuaţi, timp de un deceniu, în documentaţiile care au stat, iniţial, la baza retrocedărilor frauduloase. Astfel, la penultimul termen (16.11.2016), au putut fi introduşi în cauză, pentru Jinaru Ivan, moştenitorii Adam Jinaru, Ivan Jinaru, Jinaru Ion, Ciorogariu Elena şi Popa Maria.

Soluţia pe scurt a instanţei de fond

Respinge cererea. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului Ianculescu Ion, invocată de intervenienţii Raicu Elena prin moştenitor Raicu Ion, Şerbănescu Nicolae şi Cinteză F. Victor prin moştenitor Slabu Liliana. Respinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâta Obştea Pociovaliştea. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii Apostoloiu Veronica, Deaconeasa Rodica, Apostoloiu Lazăr, Băncescu Ion prin moştenitori Băncescu Miuţa, Băncescu Nicu Cosmin şi Băncescu Ionuţ Robert, Pârvulescu Cătălin, Dumitrescu Anişoara, Jinaru Ivan prin moştenitori Jinaru Adam, Jinaru Ivan, Jinaru Ion, Ciorogariu Elena şi Jinaru (Popa) Maria, Marinescu Radu Cristian, Petrulian Mihai Dan, în contradictoriu cu pârâtele Obştea Pociovaliştea Novaci, Fundaţia Obştească Sătească Bălceşti-Pereşti, Comisia Locală de Fond Funciar Voineasa, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Vâlcea şi cu intervenienţii Raicu Elena prin moştenitor Raicu Ion, Şerbănescu Nicolae, Cinteză F. Victor prin moştenitor Slabu Liliana, Popescu Lucretia, Mitru Vulturica prin moştenitor Dănciu Mirela, Ionică Virginia prin moştenitor Ionică Creţu Petre, Frunzaru Viorel, Tănase Maria Alina, Rădescu Victoria, Ianculescu M. Ion. Respinge ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă cererea de intervenţie formulată de intervenientul Ianculescu M. Ion. Respinge ca neîntemeiate cererile de intervenţie formulate şi precizate de intervenienţii Raicu Elena prin moştenitor Raicu Ion, Şerbănescu Nicolae, Cinteză F. Victor prin moştenitor Slabu Liliana, Popescu Lucretia, Mitru Vulturica prin moştenitor Dănciu Mirela, Ionică Virginia prin moştenitor Ionică Creţu Petre, Frunzaru Viorel, Tănase Maria Alina, Rădescu Victoria. Ia act de faptul că pârâtele nu au solicitat obligarea reclamanţilor/intervenienţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.12.2016. Document: Hotărâre 6261/2016 21.12.2016

În 17 decembrie 2014, Tribunalul Mureş a admis recursul declarat de Obştea Pociovaliştea şi Fundaţia Obştea Sătească Bălceşti Pereşti, comunităţi istorice de proprietari lezate în cazul retrocedării ilegale a 886,42 hectare de teren forestier în zona Obârşia Lotrului. Instanţa amintită a casat o hotărâre a Judecătoriei Brezoi din octombrie 2006, care a stat la baza mai multor puneri ilegale în posesie şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Târgu Mureş.

Pe aceeaşi temă citiţi şi:

http://saptamana.net/articol/7400-investitia-in-domeniul-schiabil-vidra-atarna-de-un-fir-de-par

http://saptamana.net/articol/7516-harta-stramosilor-lui-deaconeasa-ridiculizata-de-expertiza-grafoscopica

http://saptamana.net/articol/7555-judecata-magistratilor-brezoieni-ridiculizata-de-colegii-lor-de-la-tribunalul-mures

http://saptamana.net/articol/7434-cascade-empire-proprietara-a-trei-munti-din-valcea-retrocedati-cu-acte-false

http://saptamana.net/articol/7365-tun-de-8-milioane-de-euro-dat-prin-retrocedari-ilegale-la-obarsia-lotrului

http://saptamana.net/articol/7311-demantelarea-gruparii-vidra

http://saptamana.net/articol/7737-se-strange-latul-in-jurul-beneficiarilor-retrocedarilor-abuzive-de-la-vaideeni

http://saptamana.net/articol/7927-gicu-deaconeasa-in-arest-preventiv-pentru-30-de-zile

http://saptamana.net/articol/7964-holzindustrie-schweighofer-trebuie-sa-inceteze-sa-cumpere-lemn-taiat-ilegal

http://saptamana.net/articol/7965-stenograme-adjunctul-garzii-nationale-de-mediu-marioneta-lui-gicu-deaconeasa

http://saptamana.net/articol/8005-5-ani-de-inchisoare-cu-executare-pentru-deaconeasa-intr-un-prim-dosar

http://saptamana.net/articol/8104-gicu-deaconeasa-inca-10-ani-de-inchisoare-basaraba-9-ani

http://saptamana.net/articol/8209-austriecii-de-la-cascade-empire-si-mai-multi-patroni-din-valcea-dati-afara-din-muntii-puru-galbenu-si-petrimanu

http://saptamana.net/articol/8710-prefectura-valcea-refuza-sa-descurce-itele-in-cazul-retrocedarii-ilegale-a-muntilor-puru-galbenu-si-petrimanu

http://saptamana.net/articol/9517-dezvoltarea-turistica-a-domeniului-schiabil-de-la-obarsia-lotrului-blocata-din-cauza-retrocedarilor-ilegale

http://saptamana.net/articol/9721-deaconeasa-inca-12-ani-de-inchisoare-pentru-retrocedarile-ilegale-de-la-obarsia-lotrului

http://saptamana.net/articol/10026-primele-capete-ale-gruparii-mafiote-deaconeasa-basaraba-petrulian-merg-la-inchisoare

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...