Sport

O echipă de fotbalişti români face furori în ligile inferioare din Germania

“Arbitrii ne ameninţă din start că ne sancţionează dacă vorbim în română în timpul partidei!”

Alungaţi din România de patroni care bagă cluburile în insolvenţă imediat ce-i angajează şi apoi uită să-i plătească, au plecat la muncă în Germania şi joacă fotbal de plăcere

O echipă alcătuită aproape integral din sportivi români (excepţie face doar un rus) face furori în Liga B-Class (regională, dedicată semi-amatorilor, de nivel apropiat Ligii a III-a de la noi) de fotbal din zona Augsburg – Germania. Fotbalişti talentaţi din diverse zone ale ţării care au activat la toate nivelurile de performanţă, de la elitele judeţene şi până la cluburi importante de primă ligă, au părăsit România cu inimile îndoite în căutarea unor locuri de muncă stabile care să le asigure condiţii decente pentru familiile lor. Câteva nume de cluburi: CFR Cluj, FC Argeş, Poli Timişoara, Săgeata Năvodari, FC Drobeta, CS Mioveni, Metalurgistul Cugir, CSM Râmnicu Vâlcea şi, cu voia dumneavoastră, Minerul Ocnele Mari. Fotbaliştii continuă să practice sportul de care sunt pasionaţi în timpul liber. Au la activ deja o promovare, iar la sfârşitul turului sunt tot pe primul loc.

După primele mici cercetări în mediul online am descoperit, pe pagina oficială a clubului SV Cosmos Aystetten, că antrenor secund al echipei a doua a devenit de curând Bobby Cacoveanu, un nume destul de cunoscut în rândul pasionaţilor de fotbal din Vâlcea, dar nu numai. Pe Bobby am reuşit să-l găsim uşor pe Facebook. Ne-a povestit că, la fel ca şi ceilalţi componenţi ai lotului, a plecat în căutarea unul loc de muncă sigur şi decent plătit, care să-i permită să-şi întreţină familia. Toţi componenţii lotului sunt stabiliţi în Augsburg sau în micile localităţi limitrofe ale acestuia şi au câte unul sau, uneori, chiar două joburi. Fotbal joacă toţi pur şi simplu din plăcere, dar pun aceeaşi pasiune ca şi cum ar trage la promovare în prima ligă fotbalistică de la noi sau chiar la play-off, mulţi jucători activând până nu demult la cluburi importante de pe prima scenă fotbalistică românească. “De acasă am plecat toţi din lipsa unui trai decent, pentru a oferi familiilor noastre ceva mai bun! Toţi avem joburi aici în diferite domenii, curierat, poştă, şoferi pe tiruri, în construcţii şi aşa mai departe. Unii au reuşit chiar să-şi încropească firme proprii. Fotbalul îl jucăm de plăcere la acest nivel. Fără bani sau altceva! Cu toate astea, vă spun cu mâna pe inimă că toţi ne-am întoarce acasă imediat dacă am putea oferi familiilor noastre un trai decent!”, îmi spune Bobby. Când stăm de vorbă, suntem cu câteva zile înainte de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României şi cu gândul la Sărbători.

Alcătuită şi din nemţi, şi din români, galeria îi însoţeşte peste tot

Încercând să dau o notă mai veselă dialogului, îl rog să-mi povestească dacă au existat întâmplări inedite din timpul partidelor. Ca orice oltean, mă cred mai isteţ decât prevede legea şi îl întreb dacă au un avantaj că vorbesc toţi româna şi îi pot înjura liniştiţi pe arbitrii nemţi. Am reuşit eu să-l stârnesc, dar în stilul în care îl vedeam pătimaş pe terenurile din Vâlcea, în vremurile bune.

“Eu sunt secund, iar antrenor principal este timişoreanul Christian Braun Cernicean, el fiind şi sponsor al echipei, şi manager. Jucăm cel mai frumos fotbal din liga noastră, drept urmare avem şi singura galerie din ligă formată din nemţi şi români. Ne susţin la fiecare meci cel puţin câteva zeci. Prima echipă nu are galerie, deşi joacă două ligi mai sus decât noi şi sunt şi ei tot pe primul loc. Avem un lot numeros, cu jucători din toate colţurile ţării, printre care şi doi foşti divizionari A.”
- Bobby CACOVEAN, antrenor secund SV Cosmos Aystetten 2
În fotografie, al doilea din dreapta, pe rândul de sus

“Am promovat de curând şi suntem şi anul acesta pe primul loc, în ciuda faptului că jucăm meci de meci şi contra arbitrilor! Uneori ne tratează cu rasism pe faţă... Ne spun de la început că dacă vorbim româneşte ne sancţionează cu cartonaşe galbene. Modul în care fluieră este de tot râsul. Şi un copil şi-ar da seama că ne «fură». Ţin «pe faţă» cam 80-90 la sută cu adversarii”, explică Bobby, parcă dintr-o răsuflare, în timp ce eu fac eforturi serioase să-mi reprim zâmbetul.
Mai există echipe similare, alcătuite din reprezentanţi ai aceeaşi etnii, îl mai întreb? “Nu”, îmi răspunde. “Ca o echipă să fie formată în întregime, de la antrenori, manager şi toţi jucătorii, nu. Eu sunt secund, iar antrenor principal este timişoreanul Christian Braun Cernicean, el fiind şi sponsor al echipei, şi manager. Jucăm cel mai frumos fotbal din liga noastră, drept urmare avem şi singura galerie din ligă formată din nemţi şi români. Ne susţin la fiecare meci cel puţin câteva zeci. Prima echipă nu are galerie, deşi joacă două ligi mai sus decât noi şi sunt şi ei tot pe primul loc. Avem un lot numeros, cu jucători din toate colţurile ţării, printre care şi doi foşti divizionari A. Portarul Coca e la prima echipă acum. A promovat anul trecut cu noi şi a fost remarcat imediat.

Iar Goşa joacă la noi, este printre cei mai buni din echipă, deşi are 35 de ani.”

Prietenii rămaşi acasă, încurajaţi să continue să facă sport

Îi mulţumesc politicos lui Bobby şi îi spun că îl aştept curând acasă. Nu ne luăm rămas bun înainte să mă roage să transmit un mesaj celor care mai vor ca sportul să nu rămână fără fotbalişti talentaţi. “Din punctul meu de vedere, scopul acestui interviu este de a arăta tuturor românilor că se poate practica un fotbal frumos, de calitate, chiar şi fără bani şi acasă, dar şi cu nişte condiţii de fotbal decente! Cred că noi, românii, avem talentul necesar, ambiţia şi determinarea de care avem nevoie pentru a reuşi în fotbal, dar ne lipsesc lucruri precum condiţiile decente de a juca fotbal şi, mai ales, condiţiile de trai decent!”

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...