În conformitate cu prevederile Planului General de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor şi suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranţă şi linişte publică, la nivel national, cu ocazia desfăşurării alegerilor parlamentare.
Astfel, sâmbătă, 10 decembrie a.c., Jandarmeria Română asigură măsuri de însoţire şi securizare pe timpul transportului buletinelor de vot către secţii, activitate ce se va încheia cel târziu la ora 18.00. La finalul distribuirii buletinelor de vot, după securizarea secţiilor, Jandarmeria Română va asigura măsuri de pază şi protecţie la 4.528 de secţii dispuse în 3.117 locaţii, aflate în responsabilitatea instituţiei.
De asemenea, efectivele Jandarmeriei Române asigură protecţia Biroului Electoral Central, a Birourilor Electorale Judeţene (41 BEJ-uri) şi a Birourilor de Circumscripţie ale sectoarelor 1-6 din Capitală.
În ziua alegerilor, duminică 11 decembrie a.c., Jandarmeria Română va asigura măsurile de ordine în zona a 5.559 secţii de votare, aflate în responsabilitatea instituţiei, acestea fiind dispuse în 3.051 de locaţii.
Reamintim că, în perioada premergătoare procesului electoral, Jandarmeria Română a asigurat protecţia locaţiilor unde au fost tipărite buletinele de vot sau au fost confecţionate materiale electorale.
Totodată, jandarmii vor avea în atenţie şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivel naţional, pentru a preveni orice incidente ce ar putea tulbura ordinea publică, precum şi pentru descurajarea faptelor antisociale.
Jandarmii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula în zonele şi arterele intens circulate din marile oraşe, cât şi în zonele adiacente acestora, manifestând o atenţie sporită în zone aglomerate precum: pieţele, gările, autogările, târgurile sau pe mijloacele de transport în comun.
Jandarmeria Română recomandă tuturor cetăţenilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură.
În situaţia în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de jandarmerie sau să anunţe imediat ce s-a întâmplat, prin sistemul unic de urgenţă „112”.