Sport

S-a întrunit Comisia Judeţeană de Acţiune Împotriva Violenţei în Sport Vâlcea

La competiţiile organizate de DJST Vâlcea nu s-au înregistrat evenimente cu caracter violent

Marţi, 29.11.2016, la Sala sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, începând cu orele 09.00, a avut loc întrunirea şedinţei de lucru a Comisiei Judetene de Acţiune Împotriva Violenţei în Sport Vâlcea având următoarea ordine de zi:
1. Informare privind activitatea sportivă şi de tineret (DJST şi structuri sportive);
2. Informare privind combaterea violenţei în sport;
3. Dezbateri;
4. Diverse.

La prezidiu s-au aflat doamna subprefect Aurora Gherghina şi domnul Ioan Filip - consilier, reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Vâlcea, alături de ei fiind prezent şi domnul profesor Marinescu Bogdan, în calitate de director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea.

S-a trecut în revistă activitatea DJST Vâlcea, dar şi a asociaţiilor sportive de pe raza judeţului nostru, aceasta din urmă fiind prezentată de preşedinţii aflaţi în sală cu această ocazie.

În urma celor expuse, s-a putut trage concluzia că la competiţiile organizate de către cei prezenţi nu s-au înregistrat evenimente cu caracter violent.

Constantin Pintilie, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, a ţinut să mulţumească pe această cale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, dar şi celorlalţi factori implicaţi, pentru promptitudinea de care au dat dovadă atunci când au fost solicitaţi.

Şi de această dată doamna Aurora Gherghina, şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini mişcarea sportivă, dorindu-şi să existe un dialog real între toţi factorii implicaţi, pentru ca sportul să-şi redobândească statutul de ambasador al României.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...