Administraţie

Încheierea investiţiilor curente în introducerea sistemului de apă şi canalizare, prioritatea Primăriei Tetoiu

Administraţia condusă de Lucian Antonie face eforturi pentru a surmonta handicapul generat de faptul că localitatea nu a prins master planul judeţului, finanţat cu bani europeni

Extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare şi continuarea asfaltării drumurilor comunale rămân obiectivele prioritare pentru administraţia publică locală din comuna vâlceană Tetoiu, în viziunea primarului Lucian Antonie.

Înfiinţarea sistemului integrat de alimentare cu apă potabilă în Tetoiu a demarat în mandatul anterior de primar al lui Lucian Antonie, investiţia vizând introducerea de conducte pe o lungime totală de 28 de kilometri şi construirea de staţii de tratare. “Deşi Ministerul Dezvoltării a sistat momentan alocările de fonduri pe acest gen de proiecte, facem parte dintre localităţile fericite, totuşi. Constructorul care efectuează lucrările la noi este unul serios şi solid din punct de vedere financiar. El suportă momentan costul din fonduri proprii, astfel că nu ne temem că nu va fi încheiată investiţia în grafic. Proiectul privind reţeaua de apă este executat în prezent în procent de 90%. Mai sunt de introdus doi kilometri de conductă. Probleme mai delicate întâmpinăm la reţeaua de canalizare, în lungime de opt kilometri şi cu o valoare totală a investiţiei de un milion de euro, finanţată prin fonduri guvernamentale alocate în baza Ordonanţei 28. Angajaţii Primăriei Tetoiu au întocmite deja documentaţiile pentru extinderea reţelelor de apă şi canal şi depunerea lor la finanţare, astfel încât cele două utilităţi să acopere integral zonele locuite ale comunei. Însă ele nu pot fi depuse la finanţare până nu vor fi încheiate actualele lucrări. În 2017 sper să recuperăm acest handicap şi să reuşim să accesăm noi fonduri. Avem un dezavantaj în acest domeniu faţă de alte localităţi vâlcene pentru că noi suntem printre puţinele comune care nu sunt prinse în master planul judeţului (finanţat prin fonduri europene – n.r.), deşi suntem membri ai ADI Apa Vâlcea”, a explicat primarul Lucian Antonie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...