Motto: „Schimbarea este naturală, dar presupune o interdicţie, a nu separa schimbarea de ordine – şi un imperativ – ordine în schimbare”.
Auguste Comte

Se poate face reformă în învăţământ fără reformatori? De fapt, în cei aproape 27 de ani care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, cine au fost reformatorii, ce şi cum şi-au propus ei să reformeze? Avem noi o „şcoală” în care să-i pregătim serios pe cei în mâinile cărora ne încredinţăm destinul ca indivizi şi ca naţie!?
Poate fi considerat ca fiind o reuşită demersul reformator al celor peste 20 de miniştri care au „păstorit” învăţământul românesc în perioada postdecembristă (cu o medie a fiecărui ministeriat mai mică de un an şi jumătate) sau, dimpotrivă, încercările de modernizare şi reformare democratică ale acestora au fost un eşec?
Pentru că o reformă sistemică a învăţământului preuniversitar românesc, aplicată în profunzimea diversităţii structurilor acestuia, presupune nu doar profesionalism, stabilitate, continuitate ci şi, absolut obligatoriu, aşa cum ne-a dovedit-o experienţa anilor din urmă, necesitatea existenţei unui pact educaţional, încheiat între principalii actori de pe scena politică. Drept premisă a continuităţii.
„Blestemul” politizării instituţionale, devenit regulă a fiecărei guvernări mono sau pluripartite, a fost aplicat ostentativ de către fiecare guvern/ministru până la „talpa” sistemului, prioritar fiind statutul politic al celui „uns” într-o funcţie de conducere (în minister, în instituţiile/ unităţile de învăţământ din subordine), iar nu statutul profesional al celui numit să gestioneze derularea variantei de reformă.
Toate „încercările” de reformare a învăţământului preuniversitar au fost cópii „la indigo” ale unor reforme aflate în derulare sau deja eşuate în state vest-europene sau transatlantice (alese în funcţie de afinităţile lingvistice şi culturale ale vremelnicului ministru şi ale acoliţilor acestuia).
Marea diversitate politică, lipsa aptitudinilor şi competenţelor pedagogice din portofoliul/c.v.–ul multora dintre cei care au ocupat fotoliul de ministru, inapetenţa multora dintre directorii unităţilor de învăţământ pentru atribuţiile privind educaţia şi administraţia au generat discontinuităţi în sistem, accentuând instabilitatea politicilor didactice şi a deciziilor administrative ale acestora. Toate acestea s-au manifestat prin schimbarea de către aproape fiecare ministru a orientărilor curriculare (programe, manuale, criterii şi tipuri de evaluare etc.). Altfel spus, fiecare „întâi stătător” în ierarhia sistemului educaţional a considerat că, indiferent de ce au făcut înaintaşii, „reformarea” trebuie să înceapă cu/de la el, ignorând sau anulând printr-o trăsătură de condei tot ce făcuseră predecesorii săi. Bun sau rău, nu mai conta! Totul trebuia reinventat ab initio!
În domeniul educaţional, că lucrurile au stat aşa şi nu altfel, stă mărturie ministeriatul lui Andrei Marga, cel care, între anii 1998 şi 2000, ca ministru în guvernele formate de Convenţia Democrată din România, (emiţând peste 900 de ordine, notificări etc.), a grăbit şi a radicalizat reformarea învăţământului, demarând descentralizarea sistemului, precum şi creşterea autonomiei instituţionale a unităţilor şcolare, componente esenţiale ale unui management modern.
Dar ce înseamnă şi ce implică descentralizarea şi autonomia instituţională? În general este vorba de transferul într-o măsură cât mai mare de competenţă decizională (menţinând unitatea funcţională a sistemului în conformitate cu scopurile educaţiei stabilite prin lege), dinspre minister spre inspectoratele şcolare, respectiv, dinspre acestea spre unităţile de învăţământ. Altfel spus, autonomia instituţională în învăţământ înseamnă competenţa recunoscută de lege şi reglementările subsecvente, pentru unităţile de învăţământ de a adopta decizii şi de a promova proiecte, în vederea realizării scopurilor educaţiei. Este vorba de decizii şi proiecte referitoare - în principal - la: curriculum şi procesul didactic; cumularea şi folosirea resurselor financiare; angajarea personalului propriu, didactic şi nedidactic; folosirea şi extinderea patrimoniului etc.
În sensul celor de mai sus, indiferent de ce altceva a făcut, trebuie să admitem că Andrei Marga a adoptat şi aplicat reglementări de descentralizare şi creare a autonomiei instituţionale, precum:
- un nou curriculum naţional (pus în aplicare la clasele I-V în anul şcolar 1998/1999, aplicat la liceu din anul şcolar 1999/2000, începând cu clasa a IX-a) prin care, printre altele: - a introdus posibilitatea „dezvoltării” curriculum-ului în funcţie de nevoile locale şi stabilirea disciplinelor opţionale;
- alegerea de către profesorii din licee a manualelor autorizate legal;
- folosirea de către şcoli a resurselor extrabugetare (între timp, anulată de prevederi ale unor acte ale administraţiilor locale, cum s-a întâmplat şi în Râmnicu Vâlcea!);
- transferurile elevilor (până atunci decizia aparţinea ministerului!);
- elaborarea proiectului financiar anual şi a proiectului şcolii de către fiecare şcoală;
- autorizarea organizării de către şcoli a transportului elevilor;
- organizarea claselor de matematică-informatică cu predare intensivă a informaticii etc.
Asigurarea cadrului legislativ prin care sporeau competenţele decizionale la nivel teritorial nu era de ajuns pentru o reală şi eficientă descentralizare a învăţământului preuniversitar. Deoarece ea nu putea fi susţinută financiar datorită dificultăţilor economice din acea perioadă şi greutăţii de acumulare a resurselor pe plan local; s-a adăugat şi slaba pregătire a liderilor şcolari sau administrativi, care nu au putut valorifica oportunităţile oferite de autonomia instituţională, mulţi dintre ei neînţelegând că de managementul concret din fiecare unitate şcolară depind decisiv situaţia şi evoluţia acesteia.
Promovând un nou curriculum naţional în cadrul reformei învăţământului preuniversitar, în fundamentarea noilor Planuri-cadru s-a ţinut cont de principii noi, precum: descentralizarea curriculară, diversificarea parcursurilor de învăţare pentru elevi, descongestionarea programului şcolar, adaptarea curriculum-ului la condiţiile clasei, şcolii şi mediului economico-social înconjurător, prin consultarea elevilor şi a părinţilor acestora.
Descongestionarea programelor de învăţământ, selectarea materiei fiecărei discipline în raport cu nivelul contemporan al cunoaşterii, realizarea manualelor opţionale (denumire preferabilă de către noi celei de „manuale alternative”, deoarece „alternativă” înseamnă posibilitatea de a alege doar între două soluţii care se exclud între ele) au reprezentat – cu toate minusurile inerente oricărui început – alte importante realizări ale mandatului Marga.
Guvernul care a urmat între anii 2001-2004, constituit de P.D.S.R. (devenit ulterior P.S.D.) prin ministeriatele Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu, a anulat sau a ignorat multe din realizările guvernării anterioare în domeniul învăţământului preuniversitar. S-au elaborat programe noi, s-au editat alte manuale (şi unele şi altele, mai încărcate, abundând de noţiuni şi informaţie inutile), măsuri girate – în cele mai multe cazuri – de către aceiaşi inspectori generali de specialitate din minister. Multora le lipseşte simţul propriei valori, balansând politic conjunctural între dreapta–stânga–dreapta, iar unii dintre ei sunt şi „jucători” veterani, fiind autori/coautori ai tuturor reformelor realizate/ratate în specialitatea fiecăruia. Cu toate acestea, au devenit „funcţionari publici”, unelte docile în mâinile unor păpuşari, care nu-şi asumă eşecul nici unei „reforme” din toate cele întâmplate sub oblăduirea lor. Şi împărăţesc bine-mersi glia ministerială! Că-s cununaţi cu toţi şi toate!
Iată doar un exemplu care confirmă regula conform căreia „la noi, orice minune durează cel mult trei zile”. În timpul ministeriatului Andrei Marga a fost adoptat Ordinul nr. 3.066/ 11.01.1999 cu privire la temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar[1].
Atunci, ministrul justifica astfel acest important demers al său:
- „readucerea învăţării în orele de clasă şi folosirea cu randament a acestor ore”,
- constatând „o suprasolicitare a elevilor în ceea ce priveşte rezolvarea temelor curente pentru acasă şi a celor de vacanţă, de până la 70%”,
- considerând că „se dau teme pentru acasă excesiv de multe, în absenţa oricărei corelări între diferitele discipline”,
- în numeroase cazuri, „tema pentru acasă nu este verificată de cadrele didactice, pierzându-şi în acest fel obiectul şi valenţele formative”.
Pornind de la premisa că „timpul efectiv de lucru al unui elev nu trebuie să depăşească 8 ore zilnic (redus la 6 ore pentru învăţământul primar), rezultă că timpul necesar efectuării temelor pentru acasă nu trebuie să fie mai mare de 2-3 ore (la debutul clasei I, acesta va fi de aproximativ 30 minute), la un regim de activitate şcolară de aproximativ 6 ore zilnic”;
Urmărind să reconsidere raţionalizarea timpului elevilor „spre a stimula folosirea cu randament a orelor de clasă şi favorizarea învăţării care permite creaţia”, ministrul a dispus:
- „timpul zilnic necesar realizării temelor pentru acasă pentru un elev este de cel mult 2-3 ore, însumând toate disciplinele, în aşa fel încât media zilnică a pregătirii elevului, în clasă şi în afara ei, să se încadreze în 8 ore” (art. 1);
- a stabilit criterii pentru diferenţierea temelor pentru acasă (art. 2), periodicitatea lucrărilor de sinteză (art. 3), utilizarea de teme şi activităţi în clasă „în special în perioadele de evaluare” pentru a descongestiona temele pentru acasă (art. 4), stabilind modalităţile prin care poate fi realizată verificarea /evaluarea temei (art. 5).
Iar directorii unităţilor de învăţământ erau autorizaţi să dispună măsuri pentru aplicarea ordinului (art. 8), urmând să desemneze câte un cadru didactic care, împreună cu diriginţii, „va urmări modul în care sunt duse la îndeplinire” prevederile actului normativ (art. 8), acestea urmând a fi aduse la cunoştinţa cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor, „inclusiv prin afişarea în cancelarii şi sălile de clasă” (art. 10).

Am prezentat in extenso conţinutul acestui Ordin de ministru deoarece, deşi el este încă în vigoare, a fost treptat ignorat de către toţi cei chemaţi să-l aplice: „cadrele didactice, directorii şcolilor şi liceelor, inspectoratele şcolare, Direcţia Generală pentru Învăţământul Preuniversitar, Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare”[1] (art. 11).
Şi astfel, o decizie a unui ministru, care soluţiona problema vitală a timpului necesar elevilor pentru a rezolva acasă multitudinea sarcinilor şcolare, a trecut în uitare/ adormire, deşi programele şi manualele au redevenit stufoase, iar numărul orelor de clasă şi al activităţilor practice ale elevilor atinge cifra 7 în 2-3 zile din săptămână! Făcând această problemă mai actuală ca oricând!

Noroc cu tiriplicii care-şi fac veacul prin minister şi care i-au livrat-o actualului ministru tehnocrat al educaţiei ca fiind o descoperire epocală a mandatului său, rezultat al unor laborioase şi îndelungate cercetări doctorale, ochiometrice şi para/harra/telepatice etc. Care ministru, dl. Mircea Dumitru, a muşcat-o de era să-şi lase dentiţia ministerială în marea sa... găselniţă! Joi, 24 noiembrie a.c., dl. ministru ne anunţa ritos că „luni, 28 noiembrie 2016, voi semna un ordin prin care se va reglementa câte ore poate şi trebuie să lucreze la teme un elev în afara şcolii”.[2]

În loc să se intereseze dacă a existat vreo încercare anterioară prin care să se reglementeze problema reală a timpului alocat de elevi pentru soluţionarea numeroaselor teme pe care le primesc pentru acasă, a dat-o-n public ca fiind marea sa descoperire/ contribuţie la reformarea învăţământului!

Înscriindu-se astfel şi dânsul la fîs-tivalul „Mircea, fă-te că lucrezi!”, ediţie desfăşurată în acest an sub deviza „Roată, roată, te mai inventăm o dată”! O dată, de două ori, de N MARE ori, sau de câte ori vor crede de cuviinţă portăreii şi sinecuriştii din Ministerul Educaţiei! Care de-abia aşteaptă să mai prindă câte-un ageamiu pe post de ministru, să-i mai livreze câte una d-asta! Să-l facă definitiv de ocară, lăsându-i impresia că-i fac o mare cinste punându-i în gură... formula miraculoasă a dobândirii fără muncă (la domiciliu) a capacităţilor cognitive/intelectuale supreme! Atribuindu-i gratuit „paternitatea” unui ordin de ministru al altuia, care-l precede pe al său cu... 18 (optsprezece) ani!

Învăţământul românesc este cum este şi datorită nouă, a slujitorilor săi. Nu putem pune totul în cârca societăţii şi a tarelor ei, a manelizării acesteia în toate domeniile. Nu Guţă şi Salam au venit în şcoală şi au pretins mai multe teme la matematică, română pentru odraslele lor. Şi chiar dacă (prin absurd) ar fi făcut-o, vinovăţia este tot a celor din sistem. Despre câteva direcţii care trebuie să fie imprimate unui învăţământ modern, a vorbit recent şi Alfie Kohn, scriitor şi psiholog american, specializat pe probleme de educaţie [3]. Numai că noi nu mai avem suficient timp pentru asemenea mizilicuri.

Şi au sărit presarii de ocazie şi s-au activat instantaneu postacii veterani, unii considerând că măsura pe care a anunţat-o ministrul Educaţiei - fără precedent după ştiinţa lor (sic!) - va umple instantaneu cataloagele de note mari etc., alţii criticând-o fără perdea, considerând c-ar duce la diminuarea randamentului şcolar - şi aşa extrem de scăzut - al progeniturilor educabile.

Fără îndoială că orice asemenea nouă încercare de reglementare/normare reprezintă un pas înainte. Problema este ce facem cu paşii anteriori, care păreau a fi făcuţi tot cu dreptul! Pentru că ştim că la noi „orice minune ţine fix 3 zile”! Am ajuns să ne săturăm de asemenea minuni de-un weekend. Şi încă ceva: în ce ne priveşte considerăm că a trecut vremea când eliminarea temelor pentru acasă se putea face prin ordin de ministru; în condiţiile unei descentralizări a deciziei - atât de necesare, dar doar promise - o asemenea măsură „revoluţionară” nu se realizează de sus în jos, ca într-o unitate militară. Fapt dovedit cu prisosinţă de ordinul lui Marga, căzut în desuetudine prin ignorarea lui tocmai de către cei care aveau responsabilitatea să-l aplice: directorii şi profesorii. Pentru că beneficiarii lui - părinţii şi elevii - l-au uitat de-a binelea, deşi conţinutul părea să-i avantajeze.

Am ţinut să scriu şi să public acest articol, înainte de a vedea „minunile” din noul ordin de ministru. Care, precum alte fete mari care l-au precedat la cârma educaţiei, se grăbeşte să... semneze! Ai, n-ai treabă, mai (de)pui o semnătură, două, acolo! Crezând că poate aşa intră în istorie. Poate doar pe uşa din spate a acareturilor din strada H.M. Berthelot nr. 28-30! A căror soartă o mai diriguieşte preţ de câteva zile.

P.S.:
1. Dacă mai era nevoie de încă o dovadă a pafarismului oricărei/acestei echipe ministeriale - aşezată temeinic pe cunoştinţele osificate ale dinozaurienilor uitaţi de timp pe la butoanele funcţiilor de decizie din Ministerul Educaţiei - le-o punem gratuit la dispoziţie: este în vigoare Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1955 din 18 octombrie 1995 pentru aprobarea Normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor (publicat în Monitorul Oficial, nr. 59 bis/ 22 martie 1996), cu modificările şi completările ulterioare [4]!!
Articolul 16 al acestui ordin se referă tocmai la „regimul de activitate şi de odihnă” care trebuie să fie asigurat copiilor, „în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale curbei fiziologice a capacităţii de efort din cursul unei ore, zile, săptămâni, trimestru şi an de învăţământ” (alin. (1))! Pentru care Ministerul Sănătăţii recomandă ca „la întocmirea orarelor şi la repartizarea zilnică, săptămânală, trimestrială şi anuală a solicitărilor cuprinse în programele diferitelor discipline... să se ţină seama de prescripţiile prezentate în Tabelul nr. 1” (alin. (5)).
Tabelul, care include şi timpul afectat pregătirii temelor pentru ziua următoare, poate fi văzut la nota [5]. Este exact ceea ce a încercat să impună şi dl. Marga prin ordinul nr. 3.066/1999!

2. Vezi mai jos câteva mostre de civism ale unor inşi aflaţi în plin elan... normativ[6].

__________________________________
[1] Ordinul nr. 3.066/11.01.1999 a fost publicat în Buletinul informativ al MEN nr. 35/1999. Iată-l, în toată splendoarea lui, la link-ul: file:///C:/Documents%20and%20Settings/user/Desktop/Ordinul_MEN_nr._3066_1999.pdf
[2] Declaraţia d-lui ministru Dumitru Mircea, făcută în cadrul sesiunii online "De vorba cu Ministrul tau" , la link-ul: http://stiri.tvr.ro/cate-ore-trebuie-sa-lucreze-un-elev-la-teme--ministrul-educatiei-impune-regula--in-invatamantul-primar-o-ora--in-gimnazial-doua-ore_80879.html
[3] Referitor la temele pentru acasă, acesta declara: „Niciun studiu nu a arătat că e nevoie să înveţe în runda a doua, după o zi petrecută la şcoală. Cel puţin nu până nu au 15 ani. Familia trebuie să decidă ce trebuie să se petreacă în timpul dedicat familiei. Şcoala nu ar trebui să aibă dreptul să spună copiilor şi părinţilor ce să facă atunci când nu sunt la şcoală. Dar studiile nu au arătat niciun beneficiu. De altfel, anumite studii culturale au arătat că cei mici se descurcă mai bine unde nu sunt deloc sau sunt puţine teme.” Vezi interviul la link-ul: http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/exclusiv-psiholog-american-fara-teme-niciun-studiu-nu-a-aratat-ca-e-nevoie-ca-elevii-sa-invete-in-runda-a-doua-dupa-o-zi-la-scoala-535348
[4] Vezi Ordinul/Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, la următoarele link-uri: Ordinul, la adresa: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/7629
Normele..., la adresa: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/182401
[5] Tabelul nr. 1

[6] Păreri de postaci. Pe care le-am lăsat nealterate de orice fel de intervenţie. Unii par mai agitaţi, alţii sunt temperaţi şi par mai informaţi. Oricum şi unii şi alţii au casa bine acoperită, fiind interesaţi de soarta copiilor:
1. „Deci nu e nevoie de nicio comisie de control... fiecare lucrează acasă cât vrea.. chestia e să nu fie obligaţi să piardă toată ziua cu teme de către profesori.”
2. „Eu am propus într-o şedinţă ca pe catedră să existe o agendă în care fiecare profesor să noteze ce teme a dat şi în cât timp estimează că se fac, pentru ca, în funcţie de asta, să se echilibreze programul. Mi s-a spus sec: nu se poate!! Fără explicaţii, pur şi simplu nu se poate. Asta într-un liceu din buricul Bucureştiului! Prin urmare, înainte să dea ministrul vreo reglementare, i-am reglementat eu programul - după 6 ore de şcoală, maxim 2 ore de teme.”
3. „Poate dacă nu s-ar mai cumpăra nşpe caiete suplimentare n-ar mai avea unii copii teme cu orele, cum e cazul la unele şcoli. Suplimentar să lucreze cei care au probleme (sunt ameninţaţi de corigenţe) sau cei care vor performanţă la o anumită materie. Dacă s-ar INTERZICE achiziţionarea de caiete speciale şi datul de fişe suplimentare ar fi mult mai bine.”
4. „Dacă nu e în stare să înveţe singur în mod eficient, concentrat, şi să-şi organizeze timpul când ajunge în ciclul gimnazial, şcoala va fi foarte dificilă în continuare, şi temele îi vor lua mult timp nu pentru că sunt multe, ci pentru că e el ineficient.”
5. „Toţi profesorii cer ca elevul să înveţe materia lui foarte bine, dar elevul mai are de învăţat şi la alte materii. Profesorul de mate de ce nu face teme şi la română? De ce nu învaţă româna? Adică şcoala are pretenţia ca elevul să ştie toate materiile, dar are cadre didactice pentru fiecare materie care ştiu doar bucăţica lor. Să mai discutăm de faptul că un elev stă în bancă 6 ore la şcoală + 3-4 ore acasă făcând teme, în timp ce un profesor stă 4 ore la şcoala + meditaţii pe care le face acasă?”
6. „Mi-a picat în mână acum ceva vreme un manual pentru clasa a 6-a din Italia... dacă te uiţi prin el tragi o singură concluzie: pregătesc generaţii de retarzi... cărţi colorate, imagini cu desene... cam ceea ce fac copiii noştri pe la clasa 1.. .maxim clasa a 2-a... du-te să vezi în Norvegia comportamentul de animale al copiilor... sexualizaţi din ciclul primar... graşi... retarzi... am o cunoştinţă care lucrează ca femeie de serviciu la o şcoala din Norvegia... şi povestea.... te apucă groaza.”
7. „Generaţiile de copii studioşi se împuţinează de la an la an... toţi sunt semi retarzi... execută ordine în corporaţii... câteva comenzi şi targeturi... nişte simple maşinprii umane... dacă îi întrebi ceva... orice altceva în afara comenzilor primite se uită la tine cu o privire goală de continut... şi repetă ca un robot "nu-i treaba mea"...”
8. „De aia la testele PISA rezultă că 40% din absolvenţii de 8 clase sunt analfabeţi funcţional, de aia absolvenţii noştri de liceu abia de ştiu să articuleze două propoziţii, de aia absolvenţii de facultate nu ştiu să facă mai nimic... Învăţământul modern de azi se bazează pe acumularea de competenţe, pe învăţarea căutării informaţiilor şi a folosirii lor. În afară, 75% din activitate e dedicată proiectelor, individuale sau de grup. Acolo elevii învaţă cum să îşi găsească singuri informaţia, cum s-o folosească, cum să caute soluţii, cum să relaţioneze, cum să lucreze în echipă, etc. Iar rezultatul se vede în nivelul de trai.”
9. „Daca ţi-ar fi spus cineva la revolutie că de fapt în 27 de ani ajungem o ruină de ţară ai fi zis că e nebun, nu?... probabil l-ar fi împuşcat ăia ca terorist şi ceuşist.... dacă ţi-ar spune cineva că în 30 de ani de-acum încolo o mare parte din populaţie nu va fi diferenţiată de animale ai spune că e nebun, nu?.. că fabulează... dacă ţi-aş spune că în maxim 50 de ani lumea va fi scindată dureros între elita puternic protejată şi dictatorială şi o gloată semi-animalică needucată, manipulată, robotizată... fără istorie... fără credinţă... care vor munci într-o formă modernă de sclavie...”
10. „Nu mai bine începeţi să cenzuraţi audio-vizualul ca să nu ne mai umpleţi creierii copiilor cu ţigani manelişti pe posturi... cu ştiri senzationale despre silicoanele nu ştiu cui... cu melodii difuzate până la extrem despre cum să bem în faţa părinţilor.... nu mai bine puneţi instiuţiile statului în mişcare... gen poliţia... să ţină ordinea şi disciplina în şcoli? Ia să vedem cum ar fi să înfiinţaţi iar şcolile ajutătoare... ca să nu mai stea copiii cu probleme psihice alături de cei sănătoşi... pentru că un astfel de colectiv nu va progresa... şi nici individul cu apucături de animal nu se va îndrepta, ci mai mult va fi marginalizat.”
11. „Aţi văzut manualele de 1-4? Mie nu mi se par deloc "dejecţii". Sunt disponibile şi online, manuale.edu.ro, varianta digitală. Problema mea este că unii învăţători sar calul şi se aruncă să ceară şi multe caiete şi culegeri de unde dau teme.”
12. „Părinţii sunt cei mai mulţi părtaşi la această horă! Se caută şcolile cu teme multe, profesori care "cer", care "fac oameni". Părinţi care uită că la 13-14 ani ai dreptul să te joci, să citeşti, să faci un sport! Ştiu copii care muncesc zilnic 12 ore şi nu au weekendul liber vreodată! Nu se va schimba nimic cu reglementarea asta pentru că şcoala românească va fi aceeaşi, părinţii şi profesorii vor trage la fel de copii pentru că pur şi simplu nu ştiu să facă altceva!”
13. „Învăţământul actual, bazat pe un volum cât mai mare de exerciţii este inuman şi nu produce decât accidental persoane capabile. Acest culturism educaţional poate produce într-adevăr şi campioni, dar cei mai mulţi copii se pierd pe drum sau ajung şi la chestii mai rele, cum ar fi depresia şi epuizarea neuro-psihică. Nicăieri, în Europa cel puţin, nu mai există aşa ceva. Educaţia înseamnă aptitudini practice, transmise de profesori cu har, nu formalismul kilogramelor de exerciţii şi teme.”
14. „Nu cred că numărul de ore petrecute la teme ar trebui reglementat, ci calitatea actului de învăţământ. Dacă profesoara îi dă copilului 15 probleme, copilul X poate face tema în 30 de minute, iar copilul Y în 90 de minute. Şi care este avantajul? Părerea mea este ca dascălii să aibă un salariu fix şi UN BONUS pentru performanţa elevilor pe care îi îndrumă. Adica, dacă ai 2-3 elevi la olimpiada pe judeţ/ţară atunci să primeşti acel BONUS, dacă nu, NU. De ce nu trebuie înţeleasă ESENŢA: Dacă şcoala NU CERE performanţă copiilor, COPIII nu vor face nimic...? De ce să împingem copiii spre a deveni "sclavi pe plantaţie" la alţii, când putem să investim ÎN PERFORMANŢĂ şi alţii să devină sclavii lor?” 15. „Ce face ministrul este să rezolve o problemă punctuală, şi anume copiii să nu mai stea pânp noaptea târziu să îşi facă temele. Că dacă nu vine ordin de la ministru, sigur nimeni nu respectă (aţi fost vreodată la o şedinţă cu părinţii, să vedeţi câţi părinţi ridică problema temelor prea consumatoare de timp, şi totuşi nimic nu se întâmplă?). Vor respecta asa? Nu se ştie, dar totuşi e mai mult decât nimic. E un pas mic, da, dar e un pas într-o direcţie bună. Se vor întâmpla şi alţi paşi? Nu ştiu, dar măcar dacă vor sta copiii mai puţin la teme, şi tot va fi un câştig.”