România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive, pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ: unirea Basarabiei, a Bucovinei, a Transilvaniei cu Ţara-mamă.
Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României. Ziua de 1 Decembrie 1918 nu a materializat singura încercare a românilor de a se uni sub un singur drapel, acesta a fost rezultatul a altor numeroase etape şi acţiuni ale unor personalităţi istorice care au împărţit aceleaşi gânduri şi care au crezut cu tărie în posibilitatea înfăptuirii acestui ideal. După decembrie 1989, 1 decembrie a devenit Ziua Naţională a României.
În multimilenara sa istorie, România şi-a făurit bogate tradiţii familiale, religioase, militare, culturale, şcolare, de limbă proprie, de cult pentru eroii neamului, pentru creatorii şi apărătorii valorilor naţionale, şi-a creat, în acelaşi timp, şi instituţii corespunzătoare acestora pe care s-a sprijinit şi se va sprijini întreg edificiul naţional al statului român.
Armata română trebuie privită istoric de pe poziţia interesului naţional, cu trecutul său glorios, ca parte inseparabilă a societăţii româneşti, importantă valoare naţională, cu rădăcinile adânc înfipte în tradiţile neamului.
Armata română a fost şi este, după religia străbună a românilor, instituţia-valoare în care românii aveau şi au cea mai mare încredere, fapt ce i-a imprimat în istoria neamului ROLUL DE SCUT împotriva vrăjmaşilor trecuţi, prezenţi şi viitori, o şcoală a naţiunii pentru toţi cei care îi trec pragul.
Înainte de Unire dar şi după aceea, în Transilvania s-au petrecut evenimente grave ce subminau hotărârea Adunării de la Alba Iulia. Populaţia românească a fost terorizată, şi supusă unor grele încercări. S-au întreprins tot felul de promisiuni şi presiuni asupra fruntaşilor politici români să rămână fideli Ungariei, promiţindu-li-se că vor fi asigurate toate drepturile populaţiei româneşti. S-au purtat tot felul de tratative care au eşuat.
România intrase în război pe 27 august 1916. Lupta de partea Antantei, alături de Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus, împotriva Puterilor Centrale, reprezentate de Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria, cu o armata de 500 de mii de militari organizată în 23 de divizii. Erau puţini ofiţeri profesionişti, dotarea insuficientă şi soldaţii slab pregătiţi.
Iulie şi august 1917 au fost două luni de foc la Mărăşti, Mărăşesti şi Oituz. Bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz au reprezentat punctul culminant al efortului romanesc in Primul Razboi Mondial.
Odată cu revoluţia bolşevica şi ieşirea Rusiei din război, România a trebuit sa accepte Pacea de la Bucureşti, fiind încercuită de armatele Puterilor Centrale.
În ciuda acestui fapt, rezistenţa în Moldova a însemnat păstrarea continuităţii statului român, în condiţiile în care Austro-Ungaria dorea încorporarea întregii ţări în cadrul imperiului, în eventualitatea înfrângerii totale a trupelor române.
Armata română şi consolidarea Unirii de la 1 Decembrie 1918.
Hotărârea românilor din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş de a se uni cu fraţii lor din România – consfinţită de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, a creat o puternică reacţie a Ungariei. Acţiunile bandelor bolşevice ale lui Bela Kuhn, a trupelor de honvezi şi husari, încercau destabilizarea provinciilor unite cu Regatul Român, puneau în pericol înfăptuirea actului de la 1 Decembrie. Armata României a început ripostele în mai 1919.
Contribuţia Regimentului 91 Infanterie de la Alba Iulia, înfiinţat în aprilie 1919 din tineri ardeleni, la punerea în practică a Rezoluţiilor de la Alba Iulia:
1 mai 1919– Armata română ajunge în apropierea Tisei, Regimentul 91 Infanterie Alba Iulia este cantonat lângă localitatea Bakonyszeg.
22/23 mai 1919 – în respingerea atacului armatei ungare de la graniţa României, fixată de puterile aliate, din noaptea aceasta s-a remarcat căpitanul Rudolf Stokhammer, comandantul Batalionului 3 al Regimentului 91 Infanterie. Pentru faptele sale de bravură el a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de ofiţer cu panglica „Virtutea Militară”.
30 mai 1919 – trupele ungare au încercat străpungerea frontului în zona localităţii Kisköre. Atacul a fost respins ca urmare a intervenţiei energice a subunităţilor Regimentului 91 Infanterie şi Batalionului 18 vânători. Pentru bravură şi destoinicie în această bătălie (şi pentru cea din noaptea 22/23 au fost decoraţi 12 ofiţeri inferiori şi 94 de militari din cadrul Regimentului 91 Infanterie de la Alba Iulia.
România Mare a început prin reunirea cu Basarabia la 27 martie 1918
Basarabia a fost cea dintâi dintre provinciile istorice româneşti care s-au unit cu ţara la sfârşitul Primului Război Mondial. După prăbuşirea Imperiului Ţarist, intelectualii basarabeni au hotărât că venise în sfârşit momentul ca provincia să-şi recupereze identitatea românească. Au proclamat mai întâi independenţa, apoi unirea cu ţara, la 27 martie 1918.
Încă din anul 1812, Basarabia făcea parte din Imperiul Rus. În plin război mondial, înlăturarea Ţarului şi tulburările revoluţiei din Rusia readuc speranţele basarabenilor pentru unirea cu patria mamă.
“În cadrul unui fost imperiu unde atâta lume a fost nedreptăţită, în urma promovării unor asemenea libertăţi, s-au declanşat nişte mişcări de disociere a acestui imperiu peticit cu atâtea etnii. Au profitat şi românii basarabeni”, scrie istoricul Ion Varta.
Unirea nu s-a făcut însă imediat. Este proclamată mai întâi, la sfârşitul anului 1917, autonomia Basarabiei. În scurt timp, Rusia va cădea în mâinile comuniştilor iar trupele bolşevice vor încerca să-şi impuna controlul şi asupra străvechiului pământ românesc.
“Basarabia era un bulevard de trecere pentru soldaţii ruşi, care erau cuprinşi de acea nebunie a anarhiei. Oameni înarmaţi, hămesiţi de foame, se retrăgeau de pe linia frontului pe direcţia nord-estică trecând prin Basarabia. S-au declanşat nişte procese absolut incontrolabile. Este vorba despre deposedări abuzive de bunuri, despre răfuieli fizice cu populaţia civilă”, scria istoricul Ion Varta.
În aceste împrejurări, unioniştii Ion Inculeţ, Ion Pelivan, Pantelimon Halipa şi Constantin Stere cer ajutorul armatei române.
În ianuarie 1918, Basarabia devine republică independentă. În ciuda tuturor dificultăţilor şi ameninţărilor externe, elitele basarabene au ştiut să-şi conducă provincia către unirea cu România, la 27 martie 1918.
Au fost convocaţi cei 135 de membri ai Sfatului Ţării pentru a decide unirea Basarabiei cu România, act asumat în final de 86 de deputaţi după două zile de dezbateri în care numai Constantin Stere a avut peste 50 de cuvântări cu scopul de a-i convinge pe cei care încă ezitau să exprime un vot pentru.
Astăzi, basarabenii încă mai păstrează amintirea unirii de la 1918. La Răzeni, satul din apropierea Chişinăului unde s-au născut Ion Inculeţ şi Ion Pelivan, oamenii vorbesc despre o singură Românie.
“Nu era nicio discuţie că e dincolo de Prut ori dincoace de Prut. Era o Românie, nimeni nu-şi punea problema că nu-i român, ori e moldovean”, spune un localnic din Răzeni.
Strănepotul unuia dintre cei mai importanţi luptători pentru unire, Ion Pelivan, îşi aminteşte cum, în istoria falsificată de sovietici, strămoşul lui a fost transformat din erou în trădător.
“În istoria RSS Moldovenească care o studiam chiar la facultate era scrisă o singură frază în care era denumirea de Dacia, Burebista şi Decebal. În rest, noi nu am cunoscut, dar la segmentul anului 1918 desigur că venea pe prim plan rolul trădator al Sfatului Ţării şi în special al lui Ion Pelivan, care a trădat interesele Ţării”, spune Valeriu Pelivan, strănepotul lui Ion Pelivan.
După un secol de ocupaţie ţaristă şi alte decenii de dominaţie sovietică, basarabenii încă îşi caută un loc în istorie.
„Lumea avea de ales între vest şi est şi atunci, şi acum. Mergem unde? Ne întoarcem înapoi în est de acolo de unde venim şi cunoaştem ce avem, sau mergem spre o civilizaşie în Europa. Şi, părerea mea, este că drumul spre Europa este prin România”, mai spune Valeriu Pelivan, strănepotul lui Ion Pelivan.
1 Decembrie 1918 este ziua simbol a marii Uniri, dar Unirea s-a implinit şi în acte după aproape doi ani, în 1920. Unirea Transilvaniei cu România fusese negociată încă de la intrarea României în război, în 1916, dar ar fi fost pierdută dacă n-ar fi intervenit din nou diplomaţia, după război, şi dacă n-ar fi fost armata cu mişcările ei în Basarabia şi Bucovina, iar apoi în Transilvania, până la Budapesta - mişcări militare care au făcut parte din arsenalul diplomatic folosit în tratativele de pace la Paris.
4 iunie 1920 - se încheie, la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Recunoaşterea pe plan internaţional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a Slovaciei şi Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croaţiei, Sloveniei şi părţii de vest a Banatului cu Serbia etc. (intră în vigoare la 25 iulie 1921)
Vă aşteptăm să fiţi alături de noi la ceas de sărbătoare!
